Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că până în 14 martie pot fi depuse ofertele pentru construcția „Someș Expres”; drumul expres va asigura conexiunea dintre Satu Mare și Oar (frontiera româno-ungară).
Valoarea estimată a contractului este de 738,22 milioane de lei (fără TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din Programul Transport.
Pe traseul Drumului Expres Oar – Satu Mare denumit „Someș Expres”, care va avea o lungime de aproximativ 11 km (cu 2 benzi pe sens), se vor construi inclusiv:
– două noduri rutiere,
– două parcări (cate una pe fiecare parte),
– un Centru de Întreținere și Control.
Durata de execuție a lucrărilor va fi de 24 de luni”, a transmis oficialul CNAIR.
Un alt proiect care va pleca din nord – vestul țării este Autostrada Nordului.
Autostrada Nordului este propusă ca drum expres (sau drum de mare viteză) care pornește de la punctul de pe granița cu Ungaria, Oar, Satu Mare. Traseul spre est trece prin apropierea localităților Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei, după care este preconizată o joncțiune cu A7, continuându-și traseul până la Suceava.