Un nou focar de gripa aviară a apărut în judeţul Csongrád-Csanád, în apropierea graniţei cu România, Oficiul Naţional pentru Siguranţa Alimentelor (Nébih) din Ungaria a confirmat prezenţa unui virus înalt patogen la un efectiv de gâşte din localitatea Székkutas, a anunţat oficiul, miercuri, pe pagina sa web.
Potrivit comunicatului, proprietarului păsărilor i-a atras atenţia mortalitatea crescută din cadrul efectivului său de circa 3200 de gâşte, precum şi faptul că au apărut nişte simptome la sistemul nervos al acestora. În urma apariţiei suspiciunii de gripă aviară, laboratorul Nébih a efectuat teste şi a confirmat prezenţa subtipului H5N1 al virusului la păsări.
Efectivul de păsări a fost sacrificat deja la apariţia suspiciunii de gripă aviară. În jurul fermei afectate a fost desemnată o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km. În vecinătate au fost demarate şi investigaţii suplimentare, respectiv au fost instituite restricţii privind controlul bolilor şi circulaţia animalelor.
În judeţul Békés s-a scurs deja timpul minim necesar de 21 de zile de la dezinfectarea ultimului focar, astfel că Nébih a dispus eliminarea zonelor de protecţie în acest judeţ, aflat tot lângă graniţa cu România.
MTI