”După aproape două decenii astăzi se lansează în dezbatere publică un nou Plan Urbanistic General al Municipiului Târgu Mureș! Asta înseamnă că până la finele anului vom avea aprobat noul PUG, vom avea direcția dezvoltării viitorului copiilor noștri. Acest document complex, supus dezbaterii publice, reprezintă pașii spre dezvoltarea omogenă a principalelor zone de interes public pentru o perioadă mai mare de timp.”, a declarat Soós Zoltán, Primarul municipiului Târgu Mureș.
În cadrul conferinței de presă susținute marți, 10 august, Primarul Soós Zoltán a anunțat că municipalitatea a pus în dezbatere publică pentru 30 de zile noul Plan Urbanistic General.
Actualul PUG al orașului este în vigoare din decembrie 2002, de atunci fiindu-i prelungită valabilitatea.
Publicul interesat poate consulta pe site-ul instituției www.tirgumures.ro Regulamentul Local de Urbanism și Planșa de reglementări urbanistice, la secțiunea Plan Urbanistic General. Observații se pot transmite prin poștă, se pot depune la registratura generală – camera 13 sau se pot transmite prin email pe adresa urbanism@tirgumures.ro
În aceeași conferință de presă, edilul șef al orașului a declarat că municipalitatea va rezolva situația incertă a terenului din spatele Spitalului Județean. La Târgu Mureș se dorește construcția unui Centru medical pentru marii arși, unul din cele trei noi spitale de arși planificate pe plan național spre a fi construite.
S-au făcut demersuri către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mureș în vederea lotizării terenului, iar după clarificarea juridică, primarul va iniția în Consiliul Local Municipal Târgu Mureș spre adoptare un proiect de hotărâre cu privire la reglementarea statutului acestui teren.
De astăzi, intră în dezbatere Planul Urbanistic General al municipiului. Detalii: https://bit.ly/3jDilSp