Un nou Regulament de organizare al parcărilor la Luduş

Un nou Regulament de organizare al parcărilor la Luduş

 

 

 

Chiar dacă pare neverosimil, în evidenţele Primăriei oraşului Luduş sunt înregistrate aproape 5.700 de mijloace de transport pentru care deţinătorii plătesc impozitele corespunzătoare. Între mijloacele de transport întâlnim o barcă, cinci căruţe, scutere şi mopede, remorci, tractoare, autobuze, autocamioane şi peste 4.300 de autoturisme cu capacităţi cilindrice de până la 3.000 cmc. Pentru autoturisme, aceste „regine” ale şoselelor, Primăria oraşului a emis în anul 2009 un Regulament de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă aflate pe raza oraşului. 

 

Practica a impus un nou Regulament 

 

„Prima sesiune de atribuire a locurilor de parcare a avut loc în toamna anului 2016, iar în timpul scurs s-au evidenţiat unele neajunsuri ale regulamentului, constatate de autoritatea locală sau sesizate de către cetăţenii oraşului”, spune primarul Cristian Moldovan.  

Într-adevăr primele parcări amenajate cu dale vibropresate şi cu locuri delimitate au fost date în funcţiune în toamna anului 2016, atunci când s-au organizat primele licitaţii şi Regulamentul a început de fie aplicat. Acum, după doi ani de aplicare a fost nevoie de unele modificări. „Cea mai importantă modificare se referă la intervalul orar în care se închiriază acestea în sensul că de luni până vineri vor fi închiriate între orele 16-8, iar sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale în intervalul 0-24”, spune Anca Năsăudean. Printre alte modificări ale Regulamentului este eliminarea blocatoarelor şi rezervarea locului de parcare se face prin inscripţionarea cu vopsea sau printr-o plăcuţă. În atribuirea locurilor de parcare de reşedinţă, întâietate au persoanele cu handicap, fie titulari ai cererii, fie un membru al familiei. În conformitate cu legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă din oraş a fost postat pe site-ul Primăriei şi la panoul de afişaj în 17 septembrie 2018 şi a fost aprobat în unanimitate în şedinţa Consiliului local din 30 octombrie 2018. 

 

Ioan A. Borgovan