Compania germană Fly Lili a anunțat că va opera 6 destinații începând cu 15 iunie, de la Brașov. Din iulie, vor fi alte două destinații și toate vor avea o frecvență de câte trei zboruri pe săptămână.
„Compania Fly Lili a anunțat câteva destinații care vor fi operate din luna iunie și altele unde se va zbura începând din luna iulie. Din prima categorie fac parte Munchen, Stutgart, Nurnberg, Roma, Istanbul și Salonic, iar din prima săptămână a lunii iulie vom avea zboruri și către Barcelona și Milano”, a precizat Daniel Micu.
Mai mult, compania germană și-ar dori ca spre sfârșitul anului să deschidă și alte rute, în special spre Franța și Israel. Cum fiecare din destinațiile stabilite deja va avea o frecvență de 3 zboruri pe săptămână, înseamnă că, în luna iulie, Fly Lili va avea 24 de zboruri pe săptămână de la Brașov.
La acestea se adaugă și zborurile operatorului maghiar Wizz Air, în număr de 5 pe săptămână. Pe durata sezonului estival sunt și numeroase curse charter spre destinații turistice, în special din Grecia și Turcia, astfel că vor fi cel puțin 5 zboruri pe zi.