Un tânăr în vârstă de 21 ani a ajuns, marţi, la UPU SMURD Târgu Mureş în stare gravă după ce a efectuat un salt cu paraşuta şi, din primele informaţii, aceasta nu s-ar fi deschis, precizează surse medicale.
Surse din cadrul Aeroclubului Târgu Mureş au confirmat incidentul, însă nu au oferit niciun fel de detalii.
Astăzi, în jurul orei 11.45, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, elev în cadrul aeroclubului teritorial, ar fi căzut cu parașuta în incinta aerodromului din Târgu Mureș.
Polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Aeriene Mureș s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constat faptul că cele sesizate se confirmă, tânărul fiind transportat de urgență la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În continuare, se efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.
Aeroclubul României a anunţat, într-un comunicat de presă, că accidentul petrecut marţi pe Aeroclubul Târgu Mureş, în urma căruia un tânăr a căzut în gol de la o înălţime semnificativă, a fost cauzat de deschiderea defectuoasă a paraşutei principale.
Conform surse citate, paraşuta principală şi cea de rezervă au fost găsite încurcate şi deschise parţial.
„Astăzi, 24 mai 2022, în jurul orei 12.00, un elev paraşutist al Aeroclubului Teritorial ‘E. Carafoli’ Mureş, aflat la al 17-lea salt în cadrul cursului de obţinere a licenţei, a suferit un accident ca urmare a deschiderii defectuoase a paraşutei principale, luând contact dur cu solul, paraşuta principală şi cea de rezervă fiind încurcate şi deschise parţial. Au fost luate imediat măsurile necesare conform procedurilor standard, fiindu-i acordate îngrijiri medicale de către personalul solicitat prin Serviciul de Urgenţă 112. Au fost informate toate autorităţile competente în astfel de situaţii, iar inspectori ai Autorităţii de Investigaţie şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) urmează să investigheze cauzele care au dus la acest accident. Conducerea Aeroclubului României a dispus oprirea activităţii de paraşutism în toate aerocluburile teritoriale, până la stabilirea cauzelor accidentului”, a precizat Aeroclubul României, într-un comunicat de presă postat pe site.
Coordonatorul UPU SMURD Mureş, Maria Salanţa, a arătat că tânărul este în comă profundă, iar la ora 13,45 starea sa era ‘relativ stabilă’, fiind aşteptate de echipa medicală rezultatul investigaţiilor efectuate cu Computer Tomgraf.
„A căzut de la o înălţime foare mare. A fost preluat de echipajul de terapie intensivă în comă profundă şi se află sub investigaţii, fiind vorba despre mai multe leziuni. S-a făcut examinarea CT şi se aşteaptă rezultatele”, a precizat Maria Salanţa. AGERPRES
AGERPRES