Miercuri 28 iunie, în fața Primăriei municipiului Târnăveni același localnic, G.S. care a cerut desființarea parcului de joacă pentru copii situat pe strada Viilor a intrat în greva foamei. Protestatarul locuiește în vecinătatea parcului de joacă și protestează periodic, motivând de fiecare dată că este deranjat de gălăgia pe care o fac copiii care se joacă în parc.
De la începutul anului 2018 de când s-a primit autorizația de construcție și autorizația de funcționare G.S. a făcut nenumărate solicitări și petiții către instituțiile statului pentru desființare, dar de fiecare dată solicitarea sa nu a primit răspuns favorabil, fapt pentru recurge la această formă de protest, angrenând de fiecare dată forțe din cadrul MAI și a Poliției locale.
Zeci de familii au înaintat o petiție primarului municipiului Târnăveni prin care au sesizat modul de comportament agresiv al petiționarului față de copiii care frecventează parcul de joacă, petiție pe care Primarul municipiului a direcţionat-o către organele competente.
Direcția Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Târnăveni ne informează că parcul este monitorizat video 24 de ore din 24 iar orele de liniște sunt respectate, dar și așa au primit nenumărate solicitări telefonice din partea d-nului G.S. care susține că nu se respectă orele de liniște iar copiii care se joacă în parc au ceva personal cu dânsul și îl provoacă, fapte care nu se confirmă.
Petiționarul susține că atâta timp cât legea numărul 60/1991 îi conferă dreptul de a protesta va continua și pe viitor cu această formă de manifestare până va obține desființarea parcului de joacă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.