Chemarea sa nu a fost numai către cele sfinte, ci şi către agricultură. Aşa că, după ce a început să cultive legume pentru consumul propriu în grădină, în câţiva ani, a ajuns să cultive pe o suprafaţă de opt hectare. Marfa nu ajunge doar în pieţe, ci şi în câteva restaurante şi supermarketuri.
Între slujbe şi spovedanii, preotul din localitatea Hetiur, aflată la 10 kilometri de Sighişoara, are grijă şi de pasiunea lui – cultivarea legumelor. A început timid, în propria grădină, unde cultiva roşii, vinete, ardei şi fasole. În timp însă, cei câţiva ari s-au transformat în 8 hectare. Şi-a construit apoi şi trei solarii. Acum se mândreşte cu tot felul de soiuri de roşii, însă spune că tot cele clasice sunt cele mai gustoase.
Preotul este ajutat şi de cele două fiice care, ca şi tatăl lor, sunt pasionate de agricultură. Una dintre ele chiar a studiat la Facultatea de Horticultură.
Roşiile hibrid, deşi nu sunt la fel de gustoase, sunt mai rezistente la dăunători. Un kilogram costă între 8 şi 10 lei, în funcţie de soi.
În acest an, preotul s-a hotărât să cultive şi soiuri exeprimentale de castraveți pentru diabetici. Deşi un kilogram de castraveti obişnuiţi se vinde cu şase lei, cel pentru diabetici ajunge şi la 30 de lei.
Marfa ajunge pe tarabele din Sighişoara, la supermaketuri din Târgu Mureş, dar şi în câteva restaurante din Timişoara.
Preot: Feedbackul fermei este dat de clientii fermei atat din Sighişora, cat şi din Mureş sau alte zone ale ţării la piaţă sau direct din ferme. Intenţionăm în viitorul apropiat şi nu numai dacă ferma va mai funcşiona pe aceste principii ca majoritatea cumpărătorilor noştri să vină în fermă dircet să poată să vadă că s eculege in momentul sosirii lor.
Anual, din vânzarea legumelor, preotul are un profit de 10.000 de euro.
Vezi video pe Observator TV