Campania de vaccinare în domeniul rural, începută de ieri la Bălușeri, a însemnat un real succes. Așa cum a fost anunțat programul, astăzi Caravana a ajuns la Bălăușeri. ”Ducem vaccinul mai aproape de oameni,” a spus Mara Togănel, prefectul de Mureș.
Împreună cu dr. Raed Arafat, o echipă de voluntari de la ISU Mureș și UPU SMURD Târgu Mureș au vaccinat peste 160 de cetățeni care s-au prezentat la Centrul Mobil de vaccinare din Bălăușeri.
”Dacă mergem în fața mureșenilor, în satele lor și le explicăm beneficiile vaccinării, informându-i corect, aceștia vor înțelege și se vor vaccina. Azi, la Bălăușeri, s-au vaccinat peste 160 de persoane, iar pe o parte am avut ocazia să îi însoțesc de acasă până la centrul mobil în care s-au vaccinat”, a explicat prefectul.
”De trei săptămâni ne pregătim, din fericire ne-a ajutat și doamna prefect cu această Caravană. Suntem onorați că însuși secretarul de stat dr. Raed Arafat, ca voluntar a vaccinat lumea. Oamenii sunt mulțumiți că nu trebuie să se deplaseze la Sângeorgiu de Pădure sau la Târgu Mureș pentru vaccinare. În jur de 170 de persoane au fost vaccinate azi! Peste trei săptămâni așteptăm Caravana la rapel. Mulțumim organizatorilor pentru colaborare!”, a declarat Adorjan Varga, primarul comunei Bălăușeri.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.