Un salt cu paraşuta de la 3.000 de metri, făcut în tandem cu instructori autorizaţi, le va garanta temerarilor un abonament gratuit la ediţia a IX-a a Maris Fest – Adrenaline Edition 2023, care a debutat, joi, la Parcul Auto pentru Sporturi cu Motor „Transilvania Motor Ring” de la Cerghid, în apropiere de Târgu Mureş.
„Avem activitatea noastră, ‘Clandestin la MarisFest’, prin care, dacă plăteşti către instructori autorizaţi şi către Aeroclubul României un salt cu paraşuta de la 3.000 de metri, în tandem, poţi ateriza la MarisFest ‘clandestin’. Adică nu trebuie să plăteşti biletul pentru că vom oferi noi un abonament în contrapartida achitării taxei către Aeroclubul României, acolo locurile fiind mult mai limitate din cauza locurilor reduse din avion şi a numărului de zboruri care se pot realiza. Ar fi ideal să se facă înscrierile anticipat la adresele de e-mail şi la numerele de telefon pe care le-am postat, dar la toate celelalte activităţi pe care le avem, înscrierile se pot face şi la faţa locului”, a declarat presei, joi, Horia Ciocan, unul dintre organizatorii Maris Fest- Adrenaline Edition 2023.
Potrivit acestuia, festivalul este organizat de LegioMaris RC prin Asociaţia Moralis în special pentru cei pasionaţi de motociclism, iar circuitul „Transilvania Motor Ring” oferă posibilitatea participanţilor să ia parte la numeroase activităţi pline de adrenalină, pe lângă concertele de trap, rock sau de muzică electronică.
Organizatorul a spus că actuala ediţie a Maris Fest va cuprinde activităţi ce vor atrage marea majoritate a iubitorilor motociclismului din întreaga ţară, dublate de concerte şi delicii culinare.
Punctul central al Maris Fest 2023 va fi parada moto, programată pentru sâmbătă, la Târgu Mureş şi pe traseul către Parcul Auto pentru Sporturi cu Motor „Transilvania Motor Ring” de la Cerghid.
„Parada moto este întotdeauna elementul care încoronează activitatea noastră de motociclişti şi atrage un număr foarte mare de participanţi. În fiecare an avem sute, cred că ne-am apropiat la un moment dat chiar de 1.000 de participanţi. Ne dorim ca şi în acest an să adunăm cea mai mare parte a comunităţii moto. În fiecare an am avut onoarea şi plăcerea să avem oaspeţi din întreaga ţară, deci noi credem că va fi o paradă care să se ridice încă o dată la nivelul renumelui festivalului nostru”, a precizat organizatorul.
Şi la această ediţie, a spus Horia Ciocan, Maris Fest va spijini o cauză caritabilă, pentru care va dona toate încasările de la tombolă.
„Am încercat în fiecare an să sprijinim şi o cauză caritabilă. În acest an am decis să fim alături de fundaţia care susţine crearea în oraşul nostru şi în judeţul Mureş a unei noi secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi. Încercăm să sprijinim şi noi cât putem cu organizarea unei tombole, de la care toate încasările se vor duce strict către această cauză. Să sperăm că va fi o sumă considerabilă. Pentru că, în general, participanţii noştri sunt oameni generoşi”, a susţinut Horia Ciocan.
Maris Fest – Adrenaline Edition 2023 se desfăşoară la Parcul Auto pentru Sporturi cu Motor „Transilvania Motor Ring” începând de joi până duminică. AGERPRES