La data de 05 martie a.c., în urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a fost identificat un tânăr, de 27 de ani, care în seara zilei de 04 martie a.c., ar fi sustras un autoturism din comuna Gurghiu.
După comiterea furtului, persoana în cauză, fără să deţină permis de conducere ar fi condus autoturismul până în municipiul Reghin şi l-ar fi abandonat pe strada Tâmplarilor, din localitate.
Tânărul, se afla sub măsura controlului judiciar, fiind cercetat pentru săvârșirea altor 4 infracţiuni furt calificat, distrugere şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, comise în perioada octombrie 2016 – ianuarie 2017.
În fapt, persoana în cauză a sustras 4 autoturisme, din localităţile Gurghiu şi Ernei, pe care ulterior le-a abandonat.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Reghin a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr 8 Petelea şi Poliţia Municipiului Reghin.