O persoană a sesizat, în luna august, faptul că a cumpărat o jucărie pentru copii cu vârsta de peste trei ani, din mall-ul din Bacău, iar când i-a dăruit-o fiicei sale, păpuşa pronunţa cuvinte obscene.
”Un consumator cu domiciliul în Târgu Mureş, venit în Bacău, a cumpărat o jucărie pentru copil de la un magazin de jucării din mall, iar când a ajuns acasă şi-a dat seama că, la un moment dat, jucăria pronunţa cuvinte obscene. S-a făcut control, s-au confirmat cele relatate în plângere, a fost sancţionat operatorul economic şi au fost retrase jucăriile de la comercializare”, a precizat Alin Năstasă.
În fiecare an, la sediul instituţiei pentru Protecţia Consumatorilor sunt primite zeci de apeluri cu reclamaţii inedite.
O femeie din Moineşti a reclamat la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bacău că angajata unui magazin din oraş ”face ochi dulci” bărbaţilor, inclusiv soţului ei. O altă reclamaţie inedită a fost făcută la sfârşitul lunii mai, când un bărbat a cerut înlocuirea unor prepeliţe.
Femeia din Moineşti a făcut o sesizare scrisă la CJPC Bacău, reclamând că angajata unui magazin din apropierea casei ”face ochi dulci” clienţilor, iar soţul acesteia s-ar afla printre ”victime”.
”O doamnă reclama o angajată de la un magazin de pe lângă domiciliul dânsei, că face ochi dulci bărbaţilor şi soţului ei şi că acesta când ajunge acasă devine violent şi o bate. Acolo nu avem noi competenţă de control. I-am sugerat, i-am recomandat doamnei, în cazul în care este vorba de violenţă, să se adreseze Poliţiei, instituţiilor abilitate. A fost o sesizare în scris”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Alin Năstasă, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău, întrebat despre reclamaţiile ciudate primite de-a lungul timpului de inspectori.
Mediafax