Un turc urmărit în Germania a fost prins în Mureş

Un turc urmărit în Germania a fost prins în Mureş

Un bărbat, cetăţean turc, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, a fost depistat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

La data de 9 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureş au desfăşurat o acțiune, în vederea identificării și reținerii unui bărbat, de 50 de ani, cetăţean turc, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii și infracțiuni de fals pe teritoriul Germaniei.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-Mureș a luat măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, iar instanța de judecată a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind demarată procedura de predare către autorităţile germane.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Biroului Sirene, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.