Consiliul Județean Mureș a adoptat, astăzi, o hotărâre prin care a aprobat aderarea Comunei Sântana de Mureș la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „AQUA INVEST MUREŞ” și retragerea Comunei Hodac din această asociație. ADI AQUA INVEST MUREŞ a solicitat cele două aprobări în baza Hotărârilor nr.24/28.03.2023 și nr.61/22.11.2022, aprobate de Consiliul Local al Comunei Sântana de Mureș, respectiv a Comunei Hodac.
Potrivit prevederilor Statutului Asociației, aceasta poate accepta noi membri, cu acordul tuturor asociaților și cu încheierea unui act adițional la acesta, prin care noii membri sunt menționați în preambulul statutului. Orice unitate administrativ teritorială care devine membru al Asociației acceptă în totalitate prevederile Statutului și deleagă gestiunea serviciului operatorului prin act adițional la contractul de delegare ce va fi semnat de Asociație în numele și pe seama unității administrativ teritoriale respective.
De asemenea, potrivit prevederilor Statutului Asociației, calitatea de asociat încetează în cazul retragerii sau excluderii din Asociație, și nu poate avea loc decât în situația în care asociatul respectiv se retrage unilateral din contractul de delegare.