În Târgu Mureș este un loc despre care, mai ales când ieși de-acolo, poți spune că este printre cele mai tulburătoare pe care le-ai văzut vreodată.În spatele zonei de foșnet a centrului, unde știm că se dezleagă problemele administrative și al clădirilor unde ne facem zilnicele tranzacții bancare, ori pe unde mai bem o cafea în grabă și mai mult din nevoi de business, este liniște.O poartă neagră de fier forjat te lasă să privești în curte și dacă ești atent vezi și un anunț care te invită înăuntru. Câți l-am văzut și câți l-am urmat? Dincolo de cele câteva cuvinte, ți se deschide o parte a istoriei târgului, pe care nimeni nu spune că ești obligat s-o știi, dar cu siguranță ești mai sărac neștiind-o.
Colțul Izrael (cu z, nu cu s), numit așa după una dintre primele case ale evreilor din Târgu Mureș, aflat acum în curtea Sinagogii, este un muzeu. Dar când intri și te lași pe mâna poveștilor, e mult mai mult. O machetă miniaturală redă felul în care arătau clădirile din această parte a centrului orașului, în anii ‘40. Micile căsuțe de sub vitrina de sticlă sunt iluminate și îți imaginezi un burg liniștit, plin de istorii romanțate. La un moment dat însă, în timpul poveștii ghidate, când tu ești încă departe în vremurile de atunci, auzi ca o lovitură de ciocan cuvintele “7 iunie”.
În secunda imediat următoare, luminițele din macheta orașului se sting. Așa s-au stins și în iunie 1944 luminile caselor locuite de evreii din Târgu Mureș. 7.500 din Târgu Mureș și zona Nazna și Sâncrai au fost urcați unul peste altul, câte 80, în vagoanele de marfă care plecau spre Auschwitz, după ce înainte au fost chinuiți în ghetoul din fosta Fabrică de cărămidă din cartierul Tudor. Aproape 6.000 nu s-au mai întors din lagăre.
În Colțul Izrael mai afli de ce strada pe care toți o știm “Școlii” ar fi bine să se numească tot așa. Până în 1880, strada se numea Găinațului și acolo, în curtea fostei case de rugăciuni, a început să funcționeze școala elementară evreiască, mutată de mai multe ori, până în 1890, când a ajuns pe strada Horea și s-a transformat în ceea ce știm cu toții a fi fost apoi Școala 4. Pereții clădirii ascund drama copiilor deportați la Auschwitz, de unde nu s-au mai întors. Era un perete pe care le erau scrise numele, în “laboratorul de istorie” al școlii care acum se numește Europa și care a fost mutată la rândul ei pe strada Victor Babeș. Tot aici este, în numai o imagine, și povestea a mii de cuvinte, în care se vede că în majoritatea clădirilor din actuala Piață a Trandafirilor erau, pe stânga și pe dreapta, magazine și firme deținute de reprezentanți ai comunității evreiești. Dar asta nu se întâmpla numai în centru.
Haideți să ne gândim doar la Albert Bürger, devenit cunoscut prin fabrica de bere, care avea să devină un brand ultracunoscut. De la el ne-a rămas și ceea ce acum numim “Cocoșul de Aur”. Bürger a fost și promotorul introducerii în Târgu Mureș a iluminatului casnic și stradal.Evreii din Târgu Mureș, a căror comunitate era concentrată în perimetrul dintre Piața Trandafirilor și actualele străzi Revoluției, Horea, Aurel Filimon, Sinaia și Mihai Eminescu, s-au separat în timp în două direcții de cult – una ortodoxă și una status quo ante.
În acest rit s-a construit și Sinagoga Mare, de pe strada Școlii (haideți să-i spunem tot așa), a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1889. Se spune că este, poate, cea mai mare și mai frumoasă Sinagogă din Transilvania. În mod cert însă, este una din cele mai importante piese ale moştenirii arhitecturale evreieşți din România, declarată monument istoric. Dacă la un moment dat, comunitatea evreilor din Târgu Mureș era a doua cea mai numeroasă din Transilvania, acum în Târgu Mureș mai trăiesc aproximativ 170 de evrei. Povestea evreilor din Târgu Mureș, o spune frumos președintele comunității, distinsul Vasile Dub.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.