Punctul.ro a deschis o nouă rubrică și vă prezintă „Unde puteți ieși în Tîrgu Mureș”. Fie că vorbim de șah, concerte, spectacole de teatru, competiții sportive sau activități pentru copii, punctul.ro vi le pune pe tavă și nu va trebui decât să alegeți, ce unde, cum și când veți merge.
Astfel, stați aproape! În fiecare vineri, pe punctul.ro puteți alege la noi pe site cum să vă petreceți timpul liber în funcție de gusturi.
Și pentru că e vineri ….
Exponatul lunii” la Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș
Proiectul „Exponatul lunii”, demarat în premieră de Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, continuă și în luna martie 2018, publicul având ocazia să admire o nouă piesă din patrimoniului muzeal, conservată în depozitele științifice. Sosirea primăverii este marcată și de Secția de Științele Naturii, vedeta lunii martie 2018 fiind ghiocelul bogat (Leucojum vernum), o specie care înflorește imediat după topirea zăpezii, în lunile martie-aprilie. Exemplarele naturalizate au intrat în patrimoniul muzeului în anul 1997, fiind colectate și preparate de personalul muzeului.
Publicul interesat poate afla detalii despre această plantă, la sediul Secției de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș din Târgu-Mureș, de pe strada Horea nr. 24, pe tot parcursul lunii martie 2018.
Muzeul Judeţean Mureş are deosebita plăcere de a vă invita la prima ediție Mineralia din acest an.
Pietrele naturale de podoabă folosite în crearea bijuteriilor sunt minerale formate în adâncurile pământului, cristalizate în diverse forme, mate sau transparente, prezentând o multitudine de culori şi structuri. Ediţia din această primavară este dedicată unui mineral care uimește prin multitudinea de culori pe care le prezintă: turmalina. Fie că este verde, roz, galbenă, albastră sau neagră, datorită transparenţei și strălucirii speciale, bijuteriile confecționate din acest mineral sunt deosebite. Turmalina a devenit gema timpurilor moderne. Toate aceste pietre le puteţi găsi la expoziţia Mineralia, într-o mare varietate de bijuterii: coliere cu cristale neşlefuite în forma lor naturală; mărgele rotunde, ovale, aplatizate; mărgele şlefuite alungit, briolet sau picatură; pandante, cercei sau inele cu pietre montate. Descoperiţi drumul de la piatra brută la bijuterie în expoziţia deschisă timp de 6 zile la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Piaţa Trandafirilor nr. 11. (6 -11 martie)
Competiţie de haltere pentru copii
Municipiul Tîrgu Mureş va găzdui în acest sfârşit de săptămână concursul de haltere cadeţi. Competitia de haltere pentru copii care va avea loc în data de 10 martie, este organizata de singurul club de acest gen din Tîrgu Mureş. Vor participa peste 24 de copii. Evenimentul va fi prezentat de Ioana Roman iar invitat special va fi medicul ortoped Rusu Octav. Competiţia se va desfăşura pe strada Livezeni la nr.2.
Primăvara aduce o mulțime de surprize la Promenada Mall Tg. Mureș!
Duminică, 11 Martie femeia este in centrul atenției! Vino între orele 14:00-20:00, si lasă-te răsfățată de noi la standurile amenajate special pentru tine! Vei avea parte de servicii gratuite, care iți vor face ziua mai frumoasa, precum masaje faciale, ședință de make-up si hairstyle. Toate acestea, in timp ce copiii, vor participa la atelierul de creație organizat in cadrul evenimentului, își vor da frâu liber imaginației pentru a crea felicitări deosebite, pentru mame! Bucura-te de shopping, distracție, relaxare si răsfăț doar la Promenada Mall!
Străjerii Palatului vă invită la expoziția ”Trofee de vânătoare”
Se apropie finala concursului în care un grup de elevi de la Liceul Bolyai din Tîrgu Mureș au ales să fie străjerii Palatului Toldalagi din centrul orașului. Înainte de 14 martie, când se încheie concursul, străjerii mai au pe agenda lor încă un eveniment. Vineri, 9 martie de la ora 17, Palatul din Piața Trandafirilor nr. 11 va găzdui expoziția de trofee de vânătoare în cadrul unei conferințe despre vânătoarea în familia aristocratică, susținută de diplomatul dr. Osváth Pál. Printre exponate se află trofeele aparținând prințului Dimitrie Sturdza și Osváth Pál. O veste bună pentru elevii liceului a fost transmis de Soós Zoltán, directorul Muzeului. Astfel străjerii au fost aleși să fie ghidul celor care vor vizita Palatul Toldalagi în Noaptea Muzeelor din luna mai.
Programul lunii martie la Teatrul Ariel
Joi, 15 martie, de la orele 9,30 şi 11, Aventurile lui Pinocchio, la sediu
Vineri, 16 martie, de la orele 9,30 şi 11, Aventurile lui Pinocchio, la sediu
Duminică, 18 martie, de la ora 11, Crăiasa zăpezii, la sediu
Miercuri, 21 martie, de la ora 17, Forum Teatral, la sala Studio
Joi, 22 martie, de la ora 10, Aventurile lui Pinocchio, la Tîrnăveni
Joi, 22 martie, de la ora 17, Forum Teatral, la sala Studio
Luni, 26 martie, de la orele 9,30 şi 11, Aventurile lui Pinocchio, la sediu
Marţi, 27 martie, de la orele 9,30 şi 11, Aventurile lui Pinocchio, la sediu
Miercuri, 28 martie, de la orele 9,30 şi 11, Aventurile lui Pinocchio, la sediu
Miercuri, 28 martie, de la ora 17, Forum Teatral, la sala Studio
Joi, 29 martie, de la orele 9,30 şi 11, Aventurile lui Pinocchio, la Reghin
Joi, 29 martie, de la ora 17, Forum Teatral la sala Studio
Vineri, 30 martie, de la orele 9,30 şi 11, Aventurile lui Pinocchio, la sediu
Menajeria de sticlă, de Tennessee Williams, 16 martie, teatrul Studio
Povestea unei famillii americane în plină criză a anilor 30 este concentrată în jurul relațiilor complicate intre mama autoritară și în același timp extrem de vulnerabilă (Amanda) și cei doi copii ai săi Tom – visător, nemulțumimit de condiția în care se află, rebel dar în același timp stâlp al familiei și Laura – o fată timidă cu un handicap fizic ce își țese exisxtența în jurul unei „menajerii de sticlă” care nu este altceva decât lumea ei interioară și reflexia acesteia în realitatea atât de crudă. Apariția lui Jim reușește să anime pe de-o parte speranțele Amandei de a -și căsători fiica și cele ale lui Tom de a evada din micul univers meschin care îl strânge ca o caracatiță iar pe de cealaltă parte visele Laurei de a trăi acea poveste de dragoste prezentă în imaginația ei încă din vremea liceului.
Modele în scaun rulant vor defila alături de personalități locale la Gala Atipic Beauty de la Teatrul Național Tîrgu Mureș
În 16 martie 2018 se va desfășura la Teatru Național din Tîrgu-Mureș Gala Atipic Beauty de la ora 18. Prețul unui bilet este de 100 de lei și include acces la spectacol, la cocktail și la piesa de teatru „Soț de vânzare”. Proiectul Atipic Beauty a fost creat pentru ca oamenii cu dizabilități să fie priviți ca oameni normali. Pentru că asta și sunt, și pot construi mult în viață, în ciuda dizabilității. Evenimentul aduce pe podium modele în scaun rulant care defilează alături de personalități locale, în creații vestimentare ale designerilor români. Gala umanitară își propune să adune fonduri pentru a dota Teatrul Național cu rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, precum și cu o toaletă mobilă destinată tot acestor persoane.
Program eveniment:
– deschidere – amfitrion Paula Rusu, jurnalist, speaker Magda Coman, proiect Rotary
– defilare persoane în scaun cu rotile, alături de personalități
– moment artistic Florin Mândru – Dudu
– cocktail la Hotelul Privo
– piesa de teatru „Soț de Vânzare”
Biletele se pot procura de la Hotelul Grand.
Atelierul de Prezentare și Muzeul Petry
În curtea Atelierului de Prezentare și Muzeului Petry ne pregătim din nou pentru târg. Această ediție însă va fi una mai specială, având în vedere că este primul târg de primăvară, și nu doar. Ne pregătim și de Paște. Bineînțeles, pe lângă activitățile speciale, vă așteptăm cu o gamă largă de produse, precum: produse din carne, lactate, brânzeturi, miere, gemuri, siropuri, sucuri naturale, vin, pălincă, legume, fructe, biscuiți de casă, produse meșteșugărești, săpunuri de casă, creme, bijuterii, obiecte de cadou. La fața locului vom prepara și jumări proaspete.
Data târgului: 16. martie, 2018, vineri
Ora: 08:00-19:00
Spreak Floyd vine pe data de 17 martie la Bunker
Spreak Floyd vine pe data de 17 Martie la Bunker să ne cânte toate piesele albumului, de la cap la coadă, și multe alte hit-uri Pink Floyd! Speak Floyd, care s-a înființat în ianuarie 2010, este singurul tribute-band Pink Floyd din România.
Domnul Urmuz scrie pagini bizare, la Sala Mică
18 martie, de la ora 19,30 teatrul Național Tîrgu Mureș: Scenariul, coloana sonoră și regia – Gavriil Pinte, Scenografia – Roxana Ionescu; Distribuţia: Urmuz 1 – Mihai Crăciun, Urmuz 2 – Alexandru-Andrei Chiran, Ciprian – Luchian Pantea, Urmuza – Ale Ţifrea, Cel care pune întrebări – Sergiu Marocico, Mama – Rodica Baghiu, Tatăl – Ion Vântu, Stamate – Csaba Ciugulitu, Soţia – Georgiana Ghergu, Bufty – Cristian Iorga, O actriță brunetă – Laura Mihalache, O actriță blondă – Gabriela Bacali, Metafizicienii – Bianca Fărcaş, Costin Gavază.
Cap de bizon, 21 martie, Sala Mică a teatrului Național tîrgu Mureș
Piesa prezintă povestea lui Don, proprietarul unui magazin de vechituri care plănuieşte, împreună cu prietenii săi Bobby şi Teach, jefuirea unui client, colecţionar de monezi, care tocmai cumpărase din magazin o monedă veche cu cap de bizon (american buffalo). Don este de părere că cei 90 de dolari pe care i-a primit sunt prea puţini, aşa că vrea să îşi recupereze pierderea şi îl trimite pe Bob, „băiatul bun la toate”, să fure moneda. Acesta se întoarce cu o monedă cu cap de bizon, dar nu cu cea care trebuie…
22 martie, Portughezul, la Sala Mică a Teatrului Național Tîrgu Mureș
Regizor: Elemér Kincses; Distribuţia:Fundă: Alexandra Țifrea / Emilia Banciu; Poreclă: Dan Rădulescu; Cârciumarul: Nicolae Cristache; Sfeclă: Alexandru Pavel; Preotul: Liviu Pancu; Clamă: Tiberius Vasiniuc; Femeia: Erika Domokos; Satan: Ion Vântu; Soţia: Cristina Holtzli / Bianca Fărcaş;
Estetica modernă
Luna martie este o lună de rasfăț și apreciere pentru femei, iar I love My Health din cadrul JCI Târgu Mureș pregătește o mulțime de suprize pentru reprezentantele sexului frumos. Pe data de 22 Martie, la Hotel Grand – Sala Casino, începând cu orele 18:00, se va desfășura o conferință în cadrul căreia se vor aborda multidisciplinar tema esteticii moderne. Vom dezbate diverse teme și vom avea invitați din domenii variate precum nutriția, cosmetica, psihologia, dar și alte abordări moderne nechirurgicale ale esteticii.
Copacul cu fapte bune
COPACUL CU FAPTE BUNE continuă și la Târgu-Mureș, cu o nouă ediție de primăvară.
Duminică, 25 martie, de la 12-17 Locatie: Eden Beauty.
Se adună haine de primăvară-vară, alimente neperisabile și produse de igienă destinate copiilor din 2 școli rurale din județul Mureș. Organizatori locali: Ana-Maria Anghel & Alina Şandor
Expoziție
Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș organizează în deschiderea acestui an în perioada 16 februarie – 31 martie, în holul Palatului Administrativ din Tîrgu Mureș, expoziția taberei de pictură desfășurate în perioada: 22-29 octombrie 2017, la Centrul de Vacanţă, Sovata II, Sovata Băi: Expoziția taberei de pictură ediția a XXXI-a „Jurnal de Artă în tranşeele Primului Război Mondial”, Un proiect 100 de ani de la Primul Război Mondial. Expun: BENKO ISTVAN, Ágnes Kovács , Maria Kulcsar Parvu, Lili Lazar, Melania Pintea, Elisabeta Merdar, Iancu Muresan, Neagoi Sofia, Emma Soó, Rusu Ioan, Rodica Vescan. Panotarea expoziției se va face marți 16 februarie începând cu ora 16.30. Lucrările participanților vor fi aduse la Școala Populară de Arte din Tîrgu Mureș, până în data de 16.
JCI Tîrgu Mureș recrutează!
JCI Tîrgu Mureș își mărește echipa: „Suntem în căutare de noi forțe, persoane ambițioase, talentate, cu dorința de implicare și schimbare, în cea mai importantă organizație de tineri din Târgu Mureș, JCI (Junior Chamber Internațional)! Așadar, ne mărim echipa și te așteptăm să ni te alături! Suntem cea mai mare rețea globală de tineri cu vârstă cuprinsă între 18 și 40 de ani, activi, voluntari, care dezvoltă proiecte pentru comunitatea locală și se dezvoltă pe ei înșiși prin diverse training-uri, insuflând spiritul de dezvoltare personală și leadership. În cadrul întâlnirii vei avea ocazia să cunoști membri JCI Târgu Mureș, să descoperi proiectele noastre, să identifici în care dintre ele te regăsești, să îți cunoaștem și noi ideile și proiectele tale pentru comunitate și să le punem împreună în practică. Vino alături de noi să schimbăm în bine orașul în care trăim! Implică-te în ”Most Outstanding New Local Organization în the World” – cea mai de seamă nouă organizație locală de tineret din lume, distincție primită anul trecut în cadrul JCI World Congress, Amsterdam. Acest eveniment va avea loc în data de 27 martie 2018, ora 18:00, la Restaurantul Citadel (str. Poștei, nr. 1). Accesul este gratuit însă condiționat de înscrierea prin completare următorului formular https://goo.gl/forms/eSH3zU5ovAJa5cGJ2. Suntem nerăbdători să ne descoperim reciproc!”, au postat pe pagina de socilizare cei de la JCI Tîrgu Mureș.
Cursuri de pregătire la biologie
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș organizează, în perioada februarie – aprilie 2018, cursuri de pregătire la biologie pentru viitorii candidați la admiterea la UMF Tîrgu Mureș. Programul cursurilor de pregătire la admiterea la Facultatea de Medicină şi Facultatea de Medicină Dentară va urma materia din manualul „Anatomie și fiziologie umană pentru admitere la facultăţile de medicină”, Editura University Press Tîrgu Mureş, 2014. Cursurile se vor desfășura începând cu ora 08.30, indiferent de dată sau locaţie, în Campusul UMF, locația propriu-zisă (sala) urmând a fi anunțată prin afișe şi pe site-ul UMF Tîrgu Mureş.
Campionatul National de Karate Shinkyokushin/Kyokushin
Clubul Sportiv Tiger Budo Tîrgu Mureș şi Federatia Română de Karate Kyokushin organizează Campionatul National de Karate Shinkyokushin/Kyokushin, în data de 11 martie, de la ora 12, la Sala Polivalenta Tîrgu Mureș.
„Marisiensis”
Liga Studenţilor din Tîrgu Mureş, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, organizează, în perioada 28 martie – 1 aprilie 2018, la UMF Tîrgu Mureș şi în spitalele afiliate, a XXII-a ediţie a Congresului International pentru Studenţi, Tineri Doctori şi Farmacişti „Marisiensis”. Congresul „Marisiensis” este unul dintre cele mai mari congrese ale tinerilor medicinişti şi farmacişti din România. Manifestarea reunește anual cadre universitare, lectori, studenți și invitați din țară și din străinătate. Congresul reprezintă pentru tinerii medici și farmaciști un bun prilej de a-și prezenta rezultatele cercetării. „Principalii noştri parteneri, conducerea Universităţii şi cadrele didactice, sunt receptivi la inovaţie, se remarcă prin excelenţă academică şi profesională. Congresul reprezintă oportunitatea perfectă de a vă prezenta rezultatele cercetării şi de a lua parte la numeroase cursuri şi workshop-uri în care vor fi prezentate cele mai recente descoperiri. Ajuns la a XXII-a ediţie, standardele Congresului sunt ridicate: cadre didactice internaţionale, workshop-uri în cel mai modern centru de simulare din România şi în centrul de medicină de urgenţă, un program social captivant şi cele mai primitoare gazde”, a precizat Iuliu Cocuz, președintele Comitetului de Organizare „Marisiensis” 2018. Informații suplimentare se pot obține accesând site-ul congresului: www.marisiensis.ro.
Balul Sperantei 2018 – Împreuna pentru Emil!
17 martie, de la ora 18, la Romarta Luxury events, Piața Victoriei nr. 24.
„Sigur l-ai ascultat cântând cu sufletul pe scenă, la bassul lui preferat, în trupele Amberskin, Moonfellas și cu Gențiana Ganea. Și de fiecare dată, te-ai bucurat și tu alături de el, de pasiunea și bucuria pe care le punea în fiecare acord. A învăţat singur chitara pe când avea doar 14 ani, spune că ritmul ei îi curge prin vene și ochii albaștri îi râd cu poftă de fiecare dată când cântă. Emil e un tânăr frumos, talentat, pasionat de muzica lui și darnic. Până într-atât de pasionat, încât și cele 6 cicluri de chimioterapie intensivă prin care a trecut până acum, le-a făcut în felul lui, inundând holurile secţiei de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean Mureș cu acordurile de chitară ale lui ”Andri Popa” sau “I’m not the only one”.
Da, Emil suferă de cancer…
Mai exact, o tumoare rară retroperitoneală gigant. O nesuferită de 20 x 18 x 16 cm care a pus pe pauză, la 26 de ani, viaţa și visele prietenului nostru, oferindu-i în schimb dureri îngrozitoare pe care analgezicele nu le mai puteau ameliora, în săptămâni și luni de internări.Cu toate acestea, când prietenii s-au oferit să îl sprijine cu un concert de susținere în Decembrie 2017, a fost de acord cu o singură condiție: să cânte și el alături de ei. Așa simțea el că trebuia să se implice pentru oamenii care doreau să îl ajute. Și nu s-a oprit aici, ci a cântat și la evenimente caritabile, așa cum a mai făcut de multe ori pentru semeni și cauze care aveau nevoie de sprijin. Desi ”Tumi”, așa cum a botezat-o Emil, s-a mișcorat considerabil în urma chimioterapiei, ea invadează aorta și a atins ficatul. Există șansa de a efectua un tratament specializat pe baza unor teste genetice, urmate de chimioperfuzie și hipertermie la o clinică din Hamburg, Germania, tratament care îl va pregăti pe prietenul nostru pentru operație. Din păcate, nici un plan la 26 de ani nu te pregătește pentru un astfel de fond de urgențe medicale. Pentru acest tratament și pentru operație, avem nevoie să strângem 43.500 de Euro, până în data de 30 martie, pentru ca Emil să poată avea o șansă reală în plus.
Dacă vrei să îl susții și tu pe Emil să își reia planurile tinereții, să îi ajute în continuare pe semenii lui și să te bucure în continuare în concerte alături de trupele sale, fără gândul la cancer, te invităm să ne fii alături la Balul Speranței 2018!”
Târgul Cetății
În perioada 18-20 mai se va desfășura Târgul Cetății, eveniment are rolul de a sprijini producătorii locali și de a încuraja consumul de produse locale sănătoase. Vor fi prezenți producători locali din județul Mureș, dar și din județele învecinate care vor comercializa alimente de cea mai bună calitate, la prețuri de producător.
Cel mai mare eveniment sportiv de strângere de fonduri din Târgu-Mureș
În data de 10 iunie 2018, Fundația Comunitară Mureș organizează cea de-a 8-a ediție a celui mai mare eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru proiecte comunitare, SWIMATHON.ms. Dacă simți că și tu vrei să contribui la o schimbare în comunitate propune un proiect pe site-ul www.swimathon.ms până în data de 31 martie 2018.
Mecanismul concursului este simplu – inițiatorii înscriu în concurs una sau mai multe proiecte pe care vor să-l realizeze penru comunitatea mureșană, formează o echipă de înotători, care la rândul lor caută susținători și strâng fonduri, iar în ziua evenimentului înoată pentru aceste proiecte. Susținătorii donează o sumă de bani pentru fiecare lungime înotată contribuind la realizarea proiectului respectiv.
În cele 7 ediții organizate SWIMATHON.ms a reușit să mobilizeze peste 250.000 lei pentru 98 de proiecte de la peste 1500 de donatori.
Cristina Vancea
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.