Compania de stat MVM din Ungaria a anunţat luni că a ajuns la un acord cu grupul rus Gazprom pentru amânarea plăţilor ce vizează livrările de gaze din iarnă, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Conform unui acord semnat anul trecut, înainte de declanşarea războiului din Ucraina, Ungaria primeşte 3,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an prin Bulgaria şi Serbia, la care se adaugă un miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria. Acordul semnat de Ungaria cu Gazprom este pe o perioadă de 15 ani.
După solicitarea din iulie a autorităţilor de la Budapesta, Gazprom a început să majoreze livrările către Ungaria, după ce anterior fuseseră majorate livrările prin gazoductul Turkstream. Astfel, factura Ungariei la gaze naturale a urcat cu 740 miliarde de forinţi (1,78 miliarde de dolari).