Ministrul ungar al Finanţelor, Mihaly Varga, le-a spus vineri omologilor din UE că ţara sa nu poate sprijini, la acest moment, o reformă a modului de taxare a companiilor, ceea ce a împiedicat practic ajungerea la un acord cu privire la acest subiect la nivelul Uniunii Europene, informează Reuters, citat de Agerpres.
Un acord cu privire la subiectul taxării companiilor era aşteptat la reuniunea Ecofin de vineri, după ce Polonia a renunţat la opoziţia sa anterioară faţă de ideea unei impozit minim de 15% pentru marile multinaţionale. Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, care a făcut din ajungerea la un acord cu privire la un impozit minim pentru multinaţionale un obiectiv cheie al preşedinţiei franceze a UE, nu şi-a ascuns dezamăgirea faţă de veto-ul Ungariei dar i-a îndemnat pe omologii săi europeni să continue eforturile pentru un acord la o dată ulterioară.
Intrarea în vigoare, în Europa, a acestui impozit minim pentru multinaţionale este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2023. Dacă iniţial era programat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, data a trebuit să fie amânată pentru 2024, ca răspuns la solicitările anumitor ţări care au cerut mai mult timp.
SURSA: economedia.ro