Uniunea Europeană ignoră „noile realităţi geopolitice” prin impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, a estimat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, care însă a precizat că Ungaria a obţinut mai multe concesii pentru a nu bloca aceste noi sancţiuni, cuprinse în al 16-lea pachet de măsuri de acest fel adoptate de UE în cei trei ani care au trecut de când Rusia a lansat invazia în Ucraina, relatează agenţiile EFE şi MTI, preluate de Agerpres.
„Preşedinţia poloneză a Consiliului UE şi birocraţii de la Bruxelles, cu sprijinul entuziast al multor state membre, au adoptat noi măsuri punitive, sfidând noua realitate” apărută după ce preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, au iniţiat discuţii menite să conducă la un acord de pace în Ucraina, a scris pe reţeaua de socializare X ministrul Szijjarto, aflat în prezent într-o vizită la Washington.
Statele UE au ajuns la un acord politic privind al 16-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care va fi aprobat oficial luni, când se împlinesc trei ani de la atacul rus asupra Ucrainei. Pachetul cuprinde măsuri împotriva „flotei fantomă” de petroliere ce transportă ţiţei rusesc, interdicţii asupra importurilor de aluminiu, restricţii asupra exporturilor de crom şi alte materii şi retragerea mai multor bănci ruse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT.
Guvernul ungar condus de premierul conservator Viktor Orban, politician în relaţii bune atât cu Putin cât şi cu Trump, critică mereu sancţiunile europene impuse Rusiei, dar nu le-a blocat niciodată prin veto. La fel s-a întâmplat şi acum, după ce, potrivit lui Szijjarto, în noul pachet de sancţiuni au fost incluse pentru Ungaria excepţii care privesc produsele petroliere, echipamentele necesare operării conductei Drujba (prin care este transportat petrol rusesc) şi cooperarea cu Rusia pentru întreţinerea metroului din Budapesta.