În cadrul seriei de programe Anul familiilor maghiare de peste hotare, Ungaria a alocat 600 de milioane de forinţi (peste 1,8 milioane de euro) firmelor cu activităţi prietenoase cu familia – a declarat joi la Budapesta, în cadrul unei conferinţe de presă, secretarul de stat responsabil de politicile naţionale din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Árpád János Potápi a explicat că Secretariatul pentru politici
naţionale a anunţat în toamna anului trecut concursul de proiecte
la o valoare totală de 500 de milioane de forinţi, însă datorită
numărului ridicat de dosare depuse – 760 de proiecte, cu o valoare
totală de peste patru miliarde de forinţi – bugetul a fost
suplimentat până la 600 de milioane de forinţi.
Secretarul de stat a afirmat: scopul acestui program este
susţinerea financiară a acelor firme maghiare din afara graniţelor,
care, dincolo de un plan obişnuit de afaceri creează locuri de
muncă prietene familiei, oferă servicii ce deservesc familiile sau
sprijină formarea profesională a elevilor şi tinerilor proaspeţi
intraţi pe piaţa muncii.
Acesta a explicat că media sumelor acordate pentru fiecare
proiect a fost de 3-4,5 milioane de forinţi (între 9.200 şi 13.800
de euro) în cazul câştigătorilor din domeniul agricol şi 3-6
milioane de forinţi (între 9.200 şi 18.400 de euro) pentru firmele
care activează în alte sectoare ale economiei. Din banii
obţinutţi prin proiect, beneficiarii pot achiziţiona, printre
altele, echipamente, pot deconta cheltuieli privind practica
profesională şi înfiinţarea de locuri de muncă prietene familiei,
cheltuieli privind servicii sau legate de realizare profesională, a
enumerat secretarul de stat ungar.
Potápi Árpád János a anunţat şi că în total au fost declarate
câştigătoare 118 proiecte, dintre care cele mai multe – 60 – au
fost depuse de către firme din Transilvania, 25 au venit din
Slovacia, 20 din Voivodina şi 14 din Ucraina Subcarpatică.
MTI
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.