Ungaria a adoptat marţi un text de lege care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul condus de Viktor Orban persoanelor LGBT, relatează AFP.
Amendamentul a fost aprobat de 157 de deputaţi, între care cei ai partidului Fidesz la guvernare, în timpul unei sesiuni parlamentare transmise în direct la televiziune.
Opoziţia a boicotat votul, cu excepţia partidului Jobbik, formaţiune de extremă-dreapta anti-Orban, care a votat pentru.
„Pornografia şi conţinutul care reprezintă sexualitate sau promovează o abatere de la identitatea de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”, se arată în textul consultat de AFP, care îşi propune să „protejeze drepturile copiilor” .
În practică, programele educaţionale sau reclamele marilor grupuri solidare cu minorităţile sexuale şi de gen, precum reclama Coca-Cola prezentând un cuplu de bărbaţi care a declanşat apeluri la boicot în 2019, nu vor mai fi autorizate.
Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru cărţi, cum a fost o colecţie de poveşti şi legende care minimizează homosexualitatea şi care a atras nemulţumirea guvernului în toamna anului 2020.
Serialele precum „Friends” sau filmele precum „Bridget Jones”, „Harry Potter” şi „Billy Eliot”, în care este menţionată homosexualitatea, ar putea fi interzise minorilor, au avertizat ONG-uri.
Mii de persoane au ieşit luni seara pe străzile Budapestei pentru a denunţa această „propagandă permanentă” a guvernului împotriva comunităţii LGBT.AGERPRES