Datorită ratei ridicate de vaccinare, al patrulea val al pandemiei ar urma să fie relativ slab în Ungaria, permiţând o creştere a economiei estimată la 7% anul acesta, iar deficitul bugetar ar urma să se situeze la 7,5% din PIB, a declarat marţi ministrul de Finanţe, Mihaly Varga, la Forumul economic Portfolio, transmite MTI.
Politica fiscală şi monetară „trebuie să conlucreze” pentru a readuce inflaţia la aproximativ 3%, a afirmat oficialul ungar. Acesta a explicat că Executivul de la Budapesta se aşteaptă ca preţurile de consum să înceapă să scadă de la începutul anului viitor iar situaţia „să se normalizeze” până în vara lui 2022, pentru ca ţinta de 3% să fie realizată până la finalul lui 2022, scrie Agerpres.
Ţinta privind inflaţia trebuie realizată gradual pentru a se evita „un nou val de recesiune”, a apreciat Varga.
Acesta a adăugat că Guvernul este decis să înceapă reducerea datoriei publice, care a urcat la 80% din PIB în urma măsurilor de protejare a economiei în contextul efectelor pandemiei.ADVERTISING
„Dezbaterile motivate politic” cu UE sunt aşteptate „să-şi urmeze cursul” până la finalul anului, clarificând accesul Ungariei la fondul de redresare. Anticipând negocieri îndelungate, Guvernul a luat un împrumut de 4,5 miliarde de euro de pe piaţă în septembrie, astfel încât programele de investiţii nu au suferit întârzieri, a declarat ministrul de Finanţe.
Economia ungară ar urma să revină pe traiectoria de creştere pe care era în 2019 „deşi cu o structură uşor diferită”. Mediul economic extern se va deteriora probabil, în urma măsurilor aşteptate de la Rezerva Federală a SUA (Fed) şi BCE, precum şi a preţurilor ridicate la energie şi transporturi, printre alţi factori, a apreciat oficialul ungar.