Consiliul European a adoptat propunerea Comisiei privind programul „O punte către locuri de muncă” începând cu 1 iulie 2020, consolidând Garanţia pentru tineret existentă.
Recomandarea intensifică sprijinul cuprinzător în scopul obţinerii unui loc de muncă disponibil pentru tinerii din întreaga UE şi îl face mai incluziv şi mai bine orientat, inclusiv în contextul provocărilor cauzate de pandemie.
„Întrucât criza fără precedent provocată de pandemia de COVID-19 continuă să îi afecteze pe tineri în mod disproporţionat, s-a ajuns la un acord covârşitor că trebuie să acţionăm rapid. Scopul recomandării care tocmai a fost adoptată este să le ofere tinerilor toate oportunităţile posibile de a-şi dezvolta întregul potenţial şi de a prospera pe piaţa muncii şi nu numai. Recomandarea este susţinută de o finanţare semnificativă din partea UE prin instrumentul de redresare Next Generation EU şi în cadrul viitorului CFM, care îi va ajuta pe tinerii europeni să îşi găsească locul pe o piaţă a muncii aflată în schimbare rapidă. Încurajez statele membre să utilizeze cât mai bine fondurile pentru binele următoarei generaţii”, a declarat Nicolas Schmit, comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale.
Tinerii care se înregistrează în cadrul Garanţiei pentru tineret au dreptul de a primi o ofertă de angajare, dreptul la educaţie continuă, la stagii sau ucenicii, în termen de patru luni din momentul în care nu mai urmează o formă de învăţământ formal sau de la intrarea în şomaj. Din 2014, în fiecare an, peste 3,5 milioane de tineri înscrişi în Garanţia pentru tineret au acceptat o astfel de ofertă. În conformitate cu noua recomandare, Garanţia pentru tineret se adresează unui grup-ţintă mai larg, de până la 29 de ani.
Recomandarea are şi o abordare mai precisă, oferindu-le tinerilor, în special celor vulnerabili, orientări specifice nevoilor lor individuale şi adaptate contextului tranziţiei verzi şi digitale a economiilor. Asigurarea faptului că tinerii dispun de competenţe digitale adecvate constituie o prioritate de prim rang pentru autorităţile europene.