Consilierii locali din Târgu Mureș au decis în ședința ordinară de joi, 22.04.2021, desființarea Universității Cultural-științifice, motivul principal fiind eficiența funcționării acesteia, pe fondul unei “crize bugetare fără precedent”.
În ultimii 5 ani, bugetul alocat UCS s-a dublat, de la 330.000 de lei în 2016 la 668.000 de lei în 2020, deși activitatea didactică s-a restrâns, numărul cursanților s-a redus semnificativ iar veniturile proprii ale Universității Cultural Științifice au fost insignifiante.
Bunurile Universității vor fi valorificate prin redirecționarea acestora către unitățile de învățământ cu un profil similar cu cel al specialităților, venind în ajutorul liceelor de profil tehnologic în funcție de nevoile și necesitățile acestora.
Un inventar efectuat la sfârșitul anului trecut a stabilit că la sediul instituției se găsesc mijloace fixe în valoare de 390.796,92 lei și obiecte de inventar în folosință în valoare de 245.962,21 lei, aflate în stare normală de utilizare și funcționare.
Hotărârea Consiliului Local Târgu Mureș de joi se întemeiază pe prevederile art. 250 din Codul civil, potrivit căruia ”(1) Persoanele juridice înființate de către autoritățile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desființate prin hotărârea organului care le-a înființat”.