Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ’’George Emil Palade’’ din Târgu Mureş va investi 6,25 mil. euro în construirea unui cămin studenţesc de trei etaje. Investiţia va fi susţinută de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social, Subprogramul Instituţii de Învăţământ Superior de Stat.
CNI are ca principal obiect de activitate executarea programelor de interes public sau social în domeniul construcţiilor, aprobate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, se pot realiza obiective de investiţii în cadrul a 10 subprograme, aşa cum sunt acestea definite de OG 25/2001 cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, în cadrul Programului de Construcţii de Interes Public sau Social se pot finanţa şi alte obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor, mai exact orice tip de construcţii care se realizează pentru satisfacerea nevoilor materiale ale comunităţilor locale, inclusiv la nivel naţional.