Am avut ocazia să fac o comparație, e drept, parțial virtuală, între sistemul nostru educațional și unul ce vi s-ar părea de science fiction, din sud-estul Angliei. N-am să vă dau numele localității, doar atât că e o comună la vreo 15-20 de minute de o autostradă ce duce într-un oraș mai mare, departe de capitală.
Ceea ce șochează în această comună, cel puțin pentru un vizitator carpato-danubiano-pontic sunt străzile asfaltate, trotuare, parcuri mari cu vestitul gazon englezesc, terenuri de joacă, case cochete cu toate dotările unui oraș modern, internet și televiziune prin cablu, magazine, supermarketuri, terenuri de sport, școli și grădinițe. Da, sunt și biserici. Din secolul al XVI-lea?
Și dacă am ajuns la școli… Să vă minunați: în prima zi de școală copiii se duc fără flori! Și nu se face careu în curtea școlii și nu se țin discursuri bombastice! Elevii de ciclul doi îi însoțesc pe cei mici și le prezintă școala. În apropierea școlii la trecerea de pietoni câte – un voluntar (fost agent de ordine) dirijează circulația. E ordine și disciplină. Elevii de la o școala catolică – de exemplu – poartă cu mândrie uniforme cu sigla școlii. Gândite potrivit anotimpului, uniformele pentru băieți și fete respectă eleganța britanică. Să nu uităm că și echipamentul de sport respectă un regulament intern. Și ei fac sport, probabil după ureche, din moment ce nu beneficiază de mirabolantul manual de gimnastică. Am omis să mă informez oare cum reușesc să meargă târâș, dacă nu i-a explicat nimeni cum se face?
Vorbesc de clasele primare. Accentul e pus pe copil. Nu se dau note, se dau doar calificative: bun și foarte bun. La sfârșit de semestru primesc fișa evaluatoare, personalizată. Ședința cu părinții se face cu părinții și copilul de față, pe rând, nu deodată cu toată clasa. Nu se caută umilirea copilului, ci găsirea celei mai bune soluții pentru eventualele deficiențe. Se organizează tot felul de activități extrașcolare, lecții de înot, de chitară, cursuri de limbi străine, jocuri sportive, tabere.
Cadrul didactic e destul de bine plătit ca în cele cinci zile de școală să se dedice întru-totul profesiei, ca să nu –și bată capul din ce va achita facturile sau ce să pună familiei pe masă! Iar în cele două zile de weekend are din ce să se recreeze, să-și încarce bateriile pentru o nouă săptămână. „Teacherii” au acea mândrie a muncii binefăcute. Știu ce au de făcut, și caută s-o facă ireproșabil. Fără stres. Oamenii aceia zâmbesc! Vă puteți imagina? Nu le pasă de capra vecinului! Iar copiilor nu li se face nod în gât, că vine nu știu care profesor frustrat și-și varsă nervii pe ei!
Poate că cei de clasa a V-a nu știu să extragă rădăcina pătrată, dar știu o grămadă de lucruri practice. Știu să scrie, să citească și să înțeleagă ce au citit! Și dacă ai înțeles ce ai citit, ai mari șanse să nu ajungi precum un clasic în viață, să-ți ceri iertare anticipat pentru greșelile pe care le-ai făcut din… eroare!
Erika MĂRGINEAN