Dezvoltatorul imobiliar Cordia, deținut de antreprenorii Péter și Gábor Futó (tată și fiu), aflați în topul celor mai bogați unguri, a semnat o promisiune de cumpărare a unui teren amplasat în zona Școlii Americane, din Pipera, care, în trecut, i-a apaținut omului de afaceri George Becali, potrivit surselor Profit.ro. Pe acest teren se va construi cel mai mare proiect de până acum al Cordia România.
Investițiile pentru expansiunea Cordia pe piața imobiliară din România sunt parțial finanțate utilizând fonduri obținute din emisiunea de obligațiuni din cadrul Sistemului de Finanțare a Obligațiunilor pentru Creștere al Băncii Naționale a Ungariei. Cordia face parte din grupului Futureal, deținut de antreprenorii maghiari Péter și Gábor Futó, revenit pe piața imobiliară din România în 2016, după ce se retrăsese odată cu venirea crizei.
Gábor Futó (49 de ani) figurează pe locul 15 în topul celor mai bogați unguri pe 2025, realizat de revista Forbes, cu o avere estimată la 530 de milioane de euro. În ediția de anul trecut a publicației ungare A 100 Leggazdagabb (100 cei mai bogați unguri), Gábor Futó figura cu o avere de 314 milioane euro și ocupa locul 14 în clasament.
 
				    