Unul dintre cei mai titraţi chitarişti acustici din lume, australianul Tommy Emmanuel, va concerta duminică, 11 august, la ediţia a 19-a a Festivalului Internaţional de Chitară Harmonia Cordis de la Târgu Mureş, cel mai mare festival de chitară din Europa, au anunţat, luni, organizatorii.
„Municipiul Târgu Mureş găzduieşte, de marţi şi până duminică (6 – 11 august 2024), a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară Harmonia Cordis, cel mai mare festival de chitară din Europa, la care şi-au anunţat prezenţa artişti din 15 ţări. Pe scena Palatului Culturii şi în curtea Cetăţii vor avea loc concerte extraordinare cu intrare liberă, iar invitatul principal al acestei ediţii este cel mai important chitarist acustic din lume, renumitul virtuoz australian Tommy Emmanuel. Considerat unul dintre cei mai mari chitarişti acustici din toate timpurile, el este cunoscut pentru tehnica sa complexă de fingerstyle, interpretările energice şi utilizarea efectelor de percuţie la instrument”, a transmis Asociaţia Harmonia Cordis, organizatorul manifestării, într-un comunicat de presă.
Alături de Tommy Emmanuel, pe scena Harmonia Cordis vor concerta artişti renumiţi din domeniul muzicii flamenco şi jazz, precum Los Tres Mangificos: Jeronimo Maya, Rycardo Moreno, Pepe Fernandez (Spania/Franţa), Cenk Erdogan Trio (Turcia), Alexandr Misko (Rusia), Lydie Fuerte & Juan-Manuel Cortes (Franţa), Antal Pusztai Jazz Band (Austria/România), dar şi reprezentanţi de top ai muzicii clasice cum ar fi Marcin Dylla (Polonia), Rovshan Mamedkuleiv (Rusia), Duo Bandini-Chiacchiaretta (Italia/Argentina), Duo Andras Csaki & Janos Balint (Ungaria), Tritonus Guitar Trio (Ungaria), Duo Mateusz Kowalski & Tomasz Radziszewski (Polonia) şi mulţi alţii.
În cadrul festivalului, au arătat organizatorii, va avea loc finala Concursului Internaţional de Chitară Harmonia Cordis, cel mai important concurs de chitară din ţară, cu premii în valoare de peste 10.000 de euro.
Pe lângă concerte şi concursuri, cei interesaţi pot participa la cursuri individuale de măiestrie, workshop-uri, expoziţii.
„Publicul din Târgu Mureş şi nu numai este invitat să petreacă alături de organizatori o săptămână plină de viaţă şi plină de muzică în inima Transilvaniei în prezenţa celor mai importanţi artişti din domeniul chitarei”, se mai arată în comunicatul de presă.
Festivalul Internaţional Harmonia Cordis va începe marţi, 6 august, la ora 19,00, la Palatul Culturii, cu participarea lui Florian Babţan-Varga (România), Tritonus Guitar Trio (Ungaria), Cassie Martin (Franţa), Marcin Dylla (Polonia), iar miercuri va continua, în acelaşi loc, cu Tomasz Radziszewski (Polonia), Mateusz Kowalski (Polonia), Duo Tomasz Radziszewski &Mateusz Kowalski, Nino D’Amico (Italia), Duo Bandini-Chiacchiaretta (Italia/Argentina).
În data de 8 august, tot la Palatul Culturii, vor concerta Istvan Ferenc Beke (România), Andras Csaki & Janos Balint (Ungaria), David Pavlovits (Ungaria) şi Rovshan Mamedkuliev (Rusia).
A patra seară, 9 august, a Festivalului Internaţional Harmonia Cordis va avea loc în Cetatea Târgu Mureş, cu participarea lui Roberto Fabbri Trio (Italia), Antal Pusztai Jazz Band (Austria/România), Cenk Erdogan Trio (Turcia), apoi în data de 10 august, tot în Cetate, vor concerta Duo Celeste (România), Lydie Fuerte (Franţa), Los Tres Magnificos: Jeronimo Maya, Rycardo Moreno, Pepe Fernandez (Spania/Franţa).
În ultima seară a Festivalului Internaţional Harmonia Cordis, vor concerta, de la ora 19,00, în Cetatea Târgu Mureş, Alexandr Misko (Rusia) şi Tommy Emmanuel (Australia). AGERPRES