Un ofițer de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Reghin a fost reținut în cursul zilei de astăzi, 29 octombrie, pentru 24 de ore, de către DNA fiind acuzat de trafic de influență.
Conform informației pe surse, ofițerul identifica dosarele inculpaților cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor la regimul rutier și pretindea că ar avea influență la unii procurori și că le poate rezolva dosarele. Pentru acest ”serviciu” pretindea anumite sume de bani și alte bunuri.
Procurorul de caz va decide în cursul zilei de mâine dacă ofițerul va fi prezentat pentru luarea altor măsuri preventive.
Conform sursei, dosarul se află în faza de urmărire penală astfel că făptuitorul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.
Vom reveni cu amănunte.
GRAMA IMOLA
UPDATE
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 octombrie 2020, a inculpatului RAICA FLORIN ROBERTO, ofițer de poliție în cadrul Poliției municipiului Reghin, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trafic de influență (trei fapte),
– șantaj.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 29 aprilie – mai 2020, inculpatul Raica Florin Roberto, în calitatea menționată mai sus, printr-un intermediar, ar fi pretins de la trei persoane, cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației, sumele de 6.750 euro și 3.300 lei, din care a primit 1.750 euro și 3.300 lei.
În schimbul banilor, inculpatul ar fi promis că va interveni pe lângă funcționari din cadrul Institutului de Medicină Legală și că îi va determina să stabilească valori ale alcoolemiei sub limita legală în dosarele în care persoanele respective erau cercetate. De asemenea, inculpatul ar mai fi promis și rezolvarea favorabilă a cauzelor respective, concretizată prin încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției cu amânarea aplicării pedepsei (scopul final fiind obținerea permiselor de conducere într-un timp foarte scurt).
La data de 14 octombrie 2020, inculpatul Raica Florin Roberto ar fi amenințat un coleg de serviciu (agent de poliție) că va face publice mai multe probe compromițătoare în legătură cu săvârșirea, de către acesta, a unor presupuse fapte de natură penală sau disciplinară. Pentru a nu fi divulgate presupusele probe, agentul ar fi trebuit să convingă anumite persoane să înceteze să mai facă afirmații în legătură cu conduita infracțională a ofițerului Raica Florin Roberto.
La data de 30 octombrie 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se arată în comunicatul DNA.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.