La data de 27 mai a.c., în jurul orei 20.30, un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Band a oprit în localitatea Șăulia un autoturism, condus de un bărbat cunoscut a avea dreptul de a conduce suspendat.
După oprire, persoana a refuzat să deschidă fereastra autovehicului, efectuând o manevră bruscă de mers înapoi, rănind ușor un agent de poliție la nivelul piciorului și avariind autospeciala de poliție.
Acesta a fost somat să coboare din mașină, însă a refuzat, manifestând o atitudine necooperantă și agresivă.
În cadrul intervenției a fost distrus geamul portierei mașinii oprite și au fost executate de către un agent de poliție 3 focuri de armă, de avertisment, în plan vertical.
Bărbatul a fugit de la fața locului cu autoturismul, polițiștii pornind în urmărirea sa. Acesta a fost oprit la intrare în localitatea Berghia cu sprijinul unui echipaj rutier dirijat în zonă, fiind astfel imobilizat și condus la sediu.
Precizăm că persoana în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar a fost transportată la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band au dispus măsura reținerii față de bărbat, pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
Şoferul, cunoscut poliţiştilor pentru alte fapte
„Am văzut o urmărire ca-n filme, adevărată, cu poliţia după el”, spune un martor. Când au văzut că nu dă înapoi, poliţiştii şi-au chemat colegii în sprijin. După o urmărire de aproape 20 de kilometri, agenţii i-au întins o capcană. Au pus pe şosea o bandă cu cuie. Cu roţile făcute praf, şoferul fugar a fost obligat să oprească. „Acesta a fost oprit la intrarea în localitatea Berghia, cu sprijinul unui echipaj rutier dirijat în zonă, fiind astfel imobilizat şi dus la sediu”, a declarat Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș. A refuzat să fie testat pentru alcool şi droguri, aşa că agenţii l-au dus la spital pentru recoltare de probe.
„Pacientul s-a prezentat pentru recoltarea de probe biologice, încătuşat, fiind violent la faţa locului”, a declarat Medeea Pavel, medic UPU Târgu Mureș. Individul ar fi client vechi al poliţiştilor, spun localnicii. „A făcut mai multe chestii pe aici, prin Șăulia, mai multe prostii. Şi tot mereu poliţia merge pe acolo pentru că face minuni destul de mari. A luat benzină, de ceva timp, de vreo două luni şi jumate- trei, cam aşa, a amestecat-o cu ceva, ulei, nu ştiu cu ce, şi a mers şi a aruncat pe oameni. Cu bricheta să dea foc, pe oameni”, a declarat o localnică din Șăulia.
Vezi video pe Observator TV