La data de 4 decembrie a.c., in jurul orei 21.05 Politia municipiului Tg.Mures a fost sesizata prin Apel 112, cu privire la faptul ca un autoturism se deplaseaza pe ruta Berghia-Tg.Mures, respectiv pe DJ 152A cu viteza avand farurile stinse.
Un echipaj din cadrul Biroului Rutier Tg.Mures a procedat la cautarea autoturismului in cauza, iar la intersectia strazii Muresului din localitatea Sancraiu de Mures cu DJ 152A l-au observat si intrucat circula cu viteza si cu farurile stinse au pornit in urmarirea acestuia, cu semnalele luminoase si acustice in functiune.
Autoturismul respectiv s-a deplasat inspre municipiul Tg.Mures, pe strada Barajului, iar ulterior pe strazile din zona Pietei Armatei.
Politistii, fiind in urmarirea acestuia, au patruns pe o strada cu sens unic, respectiv pe strada Savinesti si au circulat pe sensul opus de mers, iar la intersectia acestei strazi cu strazile Libertatii si Campului autospeciala de politie a fost colizionata de un autoturism condus de un barbat de 44 de ani, din Tg.Mures ce se deplasa pe drumul prioritar, respectiv pe strada Libertatii.
In urma impactului autospeciala de politie a fost proiectata intr-un copac de pe strada Campului, iar autoturismul a intrat in coliziune cu un indicator rutier aflat in intersectia strazilor Libertatii cu Campului.
In urma accidentului nu au rezultat victime, doar pagube materiale.
Atat conducatorul autoturismului cat si cei doi politisti din autospeciala de politie au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Politistul ce conducea autospeciala de politie a fost sanctionat contraventional.
Masina urmarita de catre colegii nostri a fost ulterior gasita abandonata in zona Pietei Armatei, fiind indisponibilizata in vederea cercetarilor.
Conducatorul acesteia nu a fost la acest moment identificat, politistii efectuand verificari in acest sens.