Cei şase urşi maturi de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş au preferat soarele şi ploaia, joi, la ieşirea din bârlog, de Ziua Ursului, iar astfel prevestirile meteorologice populare, atribuite comportamentului animalelor, indică faptul că primăvara este aproape.
‘În fiecare an, în 2 februarie, sărbătorim Ziua Ursului. Astăzi, am pregătit nişte cutii pentru urşi ca să ne spună dacă o să vină primăvara sau dacă o să mai rămână iarna. După cum aţi văzut, urşii s-au dus prima dată la cutiile de carton cu soare şi cu ploaie. Ar fi bine să vină şi primăvara pentru că a fost destul de lungă şi friguroasă. După prognoza dată de bătrâni, dacă ursul iese în 2 februarie din bârlog şi îşi vede umbra, se întoarce, pentru că iarna nu pleacă. Astă noapte a fost rece, soare nu a prea fost. Dar sperăm să vină şi primăvara’, a declarat directorul Grădinii Zoologice din Târgu Mureş, Horaţiu Gorea.
Inginerul Kopacz Andras a arătat că există diferenţe între comportamentul urşilor din captivitate, comparativ cu cel al urşilor care trăiesc în sălbăticie, iar cei de la Zoo Târgu Mureş nu au hibernat în această iarnă.
‘Ai noştri nu au hibernat – în libertate aceştia hibernează pe perioada iernii, poate şi din cauza cantităţii mici de hrană. Li se modifică comportamentul în captivitate. Avem 6 urşi împreună pe 5 hectare, ei nu hibernează, la noi hrana este asigurată permanent aşa că nu au nevoie de această activitate. Ar avea posibilitatea ca pe 5 hectare să îşi facă bârlog şi să hiberneze. Şi astăzi sunt foarte activi’, a spus Kopacz Andras.
Acesta a mai spus că iarna a fost destul de grea pentru angajaţii Grădinii Zoologice din Târgu Mureş, deoarece aici există multe adăposturi, care au trebuit alimentate cu apă caldă.
De pe site-ul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Târgu Mureş aflăm că o serie de prevestiri meteorologice populare sunt atribuite comportamentului animalelor în cursul anului, iar mureşenii au câteva prevestiri specifice.
‘În părţile mureşene se crede că dacă va trece vulpea pe gheaţă de Stretenie (în 2 februarie, când este şi sărbătoarea Întâmpinarea Domnului în calendarul ortodox, n.r.), adică vor fi apele îngheţate, va veni primăvara mai repede, iar dacă îşi va uda coada, iarna va ţine mai mult timp, cel puţin 40 de zile. Prelungirea iernii cu 40 de zile de sărbătoarea Întâmpinării Domnului în biserică este legată probabil de cele 40 de zile trecute de la naşterea lui Isus Hristos. În părţile Hunedoarei şi în Banat se crede că la Stretenie, numită şi Ziua Ursului, iese ursul din bârlog şi se joacă în zăpadă. De îşi va vedea umbra când se joacă, atunci se bagă din nou în bârlog, semn că iarna se va prelungi’, se arată pe site-ul muzeului mureşean.
Potrivit aceleiaşi surse, mersul vremii era deosebit de important în economica agro-pastorală ţărănească, astfel încât toate sărbătorile din cursul anului sunt însoţite de o serie de prevestiri meteorologice.
Întâmpinarea Domnului sau Stretenia era denumită ‘Aşteaptă vara’ în Valea Gurghiului şi se zice că dacă picură din streaşină, se va face primăvară târziu, iar oamenii trebuie să grijească fânul, adică să-l folosească cu economie să le ajungă până în primăvară.
De Ziua Ursului, la Târgu Mureş a picurat, iar temperatura a înregistrat valori pozitive. AGERPRES