Potrivit unei postări pe pagina de socializare, sâmbătă seara în localitatea Odrihei, județul Mureș, un pescar a fost omorât de un urs! Iată postarea pe care o publicăm în întregime”:
”In atentia locuitorilor Comunei Suplac!!!
Aseară, 12.10.2019, in jurul orei 18.00 in comuna vecina, in localitatea Odrihei, un om de 61 de ani, care se afla la pescuit pe Târnavă, a fost omorât de un urs, care de câteva săptămâni a tot fost văzut si pe raza comunei noastre. Rog locuitorii comunei să fie precauti, nu lăsati copiii nesupravegheati la pescuit si pe hotare!!!! ”, primarul Szakacs Bela, comuna Suplac.
Update: Bărbatul de 61 de ani a fost secretarul Primăriei Măgherani, despre care familia știa că a plecat în urmă cu o zi la pescuit și nu s-a mai întors. Cadavrul a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurării producerii incidentului. Dosarul a fost preluat de polițiștii Serviciului Arme, explozibili, care au atribuții și pe fondul de vânătoare, potrivit purtătorului de cuvânt IPJ Mureș, Emanuela Rugină.
Foto: arhiva