În această dimineață, în jurul orei 02.00, Poliția municipiului Reghin a fost sesizată cu privire la prezența unui urs, pe strada Bradului din localitate.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Reghin, precum și echipaje de jandarmi, iar în urma verificărilor efectuate, animalul sălbatic a fost găsit pe b-dul Unirii din localitate.
În consecință, s-au efectuat patrulări cu autospecialele din dotare având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, în vederea îndepărtării acestuia, în cele din urmă ursul deplasându-se pe digul râului Mureș, unde nu a mai fost găsit.
Au fost înștiințate și celelalte instituții cu atribuții în domeniu, la fața locului fiind prezenți și reprezentanți ai Asociației de Vânătoare competente.
Nu au fost înregistrate victime omenești sau pagube materiale.
Foto I.G.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.