În perioada 5-7 august, Vâltoarea Mureșeană va
organiza o campanie de vacinare.
În ultima perioadă a trebuit să renunțăm la numeroase
evenimente culturale și sportive, ne-am petrecut majoritatea
timpului liber acasă, între patru pereți.
Este, deci, o bucurie pentru noi că anul acesta putem să
organizăm cea de-a 8-a ediție a Vâltorii Mureșene.
Reglementările în vigoare, în contextul pandemiei, statuează
ca, la un anumit număr de participanți, aceștia să prezinte un
certificat de vaccinare, un test PCR sau antigen negativ sau
un certificat de anticorpi. În concordanță cu aceste prevederi,
în cadrul Vâltorii vor avea loc evenimente (nu toate
programele) unde se vor cere aceste documente.
Echipa organizatorică a decis să ofere tuturor posibilitatea de
a participa la oricare dintre evenimentele Vâltorii Mureșene și,
după autorizația de la Direcția de Sănătate Publică, să
organizeze o campanie de vaccinare cu 3 săptămâni înainte
de debutul Vâltorii.
Cortul unde doritorii se vor putea vaccina va fi amplasat, în
zilele de 5, 6 și 7 august, în spatele fântânii arteziene din Piața
Teatrului din Târgu Mureș. Aici se vor putea prezenta între
orele 15-19 persoane cu vârsta peste 18 ani care nu au fost încă
vaccinate și doresc să se imunizeze cu vaccinul Johnson &
Johnson.
În cazul acestui vaccin este de ajuns o singură doză. Nu este
nevoie de înscriere prealabilă, doritorii pot să se prezinte
având la ei cartea de identitate și masca de protecție.
Dacă nu vrei să ratezi cel mai colorat eveniment al orașului,
hai la vaccin!
*Pe lângă punctul de vaccinare organizat de Vâltoarea Mureșeană, cei
interesați să primească vaccinul Johnson & Johnson se mai pot adresa
centrului de vaccinare amenajat în Casa Tineretului “Mihai Eminescu”.