Poimâine se dă startul la cea de a doua ediţie a evenimentului cultural cu denumirea ciudată de Vâltoarea, (Cavalcada) Târgumureşeană, la pregătirea căruia lucrează de zor 150 de oameni. Potrivit directorului Muzeului de Istorie al Judeţului Mureş, Sóos Zoltán, unul dintre organizatori, anul acesta organizarea s-a decurs fără probleme, având acceptul şi susţinerea Consiliului Local. “Nu am vrea să omitem pe nimeni sau să supărăm pe cineva, pentru că fiecare individ are preferinţele sale. În primul rând cel mai atractiv va fi megaconcertul, mă refer la Rúzsa Magdi sau la Balkán Fanatik. Anul acesta vor evolua numeroase trupe din Tîrgu Mureş şi trupe maghiare din Transilvania. Mai mult de jumătate din eveniment va fi rezervat trupelor locale pentru a le oferi ocazia de promovare, pentru că au apărut mulţi tineri talentaţi. Nu vor lipsi nici clasicii de pe paleta muzicienilor tîrgumureşeni, precum Autostop MS sau trupa BÜSZ. Pe lângă asta vom avea Gardena Culturală, cu diferite programe, Satul Civil. Vom avea activităţi pentru copii, anul trecut ele s-au bucurat de mare succes, la fel cum mii de oameni au participat şi la târgul de produse. În ceea ce priveşte locaţiile, vom avea activităţi în Palatul Culturii, la Sinagogă, la Biblioteca Teleki. Am fi vrut să includem toată Cetatea Medievală, dar din păcate lucrările de renovare nu au fost finalizate încă, astfel că doar o expoziţie de carte -Vida Árpád şi una de istoria medicamentelor vor avea loc într-o secţie a cetăţii”, a spus organizatorul, citat de szekelyhon.
Noutăţile ediţiei 2014
Printre noutăţile festivalului din acest an se numără extinderea locului de desfăşurare a evenimentului pe malul Mureşului, începând din zona urbană până în zona Sg. de Mureş, acolo vor fi Satul Civil, Satul Vinului, Gardena Culturală, Vâltoarea Teatrală, e un element nou, vor participa Teatrul Naţional cu Sebestyén Aba, Kilyén Ilka, Haumann Péter, Teatrul Ariel, Yorick Stúdió, vor fi workshop, tombolă, vizitarea oraşului cu ghid şi în limba română, vom avea teatru în limba română, prezentare de carte, seară literară, deasemenea în limba română. Scopul manifestării este scoaterea în evidenţă a lucrurilor pozitive din coabitarea celor două naţiuni ca să nu permitem propagandei negative să pună amprenta pe atmosfera oraşului, a precizat Soos.
Buget mai bun
Despre bugetul final al evenimentului abia în septembrie ne vor putea oferi date exacte, acum se ştie doar că bugetul e în jur de 50 de mii de euro, datorită sponsorilor şi susţinerii Ungariei. Faptul că şi Consiliul Judeţean Mureş participă cu 30 de mii de lei, înseamnă un mare pas înainte faţă de anul trecut.
Zalaegerszeg, oraşul înfrăţit cu Tîrgu Mureş va participa la activităţile din ziua de joi, de pe malul Mureşului. Dacă anul trecut au partcipat 30 de mii de vizitatori la Vâltoare, anul acesta organizatorii se aşteaptă la 40 de mii. Într-un cuvânt, ediţia din acest an se anunţă superior ediţiei trecute.
Vâltoarea Tîrgumureşeană la ediţia a II-a
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.