Rodica Biriș este medic și director la două instituții situate în Reghin, ”Centrul de Îngrijire și Asistență Reghin” de pe strada Pandurilor și Unirii și ”Casa Laura” de pe strada Iernuțeni.
Managerul instituției a cerut ajutorul reghinenilor și nu numai, făcând următoarea postare pe o pagină de socializare:
”Dragi prieteni!
Pentru cei care nu mă cunoașteți, sunt director și medic la două instituții situate în Reghin, aflate în trei locații diferite. În aceste instituții sunt internate în momentul de față aproximativ 100 de persoane vârstnice, vulnerabile, cu dizabilități, cu comorbidități multiple, care depind în momentul de față 100% de îngrijirea și atenția noastră. În aceste locații se asigură permanența cu ajutorul personalului angajat ( aprox.70 de persoane ) personal de îngrijire, asistente medicale, personal necesar aprovizionării și preparării hranei . Dacă autoizolarea a fost aplicată deja de trei săptămâni pentru persoanele internate, personalul care îi îngrijește pe aceștia poate sa devină vector de transmitere a infecției, datorită crizei echipamentelor de protecție adecvate.
Acum, mai mult ca niciodată, nu-i putem lăsa pe acești oameni inimoși să lupte singuri în acest război atipic! E nevoie de întreaga noastră susținere și de implicarea necondiționată pentru a ieși victorioși din lupta cu COVID-19, iar acest lucru va fi posibil doar dacă vom ști să fim ÎMPREUNĂ. Fac apel la toți prietenii, la comunitatea reghineană și nu numai, să ne ajute cu aceste echipamente, care sunt deficitare pe piață în momentul de față, după cum urmează: viziere, combinezoane, măști chirurgicale, măști cu filtru ffp2 și ffp3, mănuși, botoși, capeline și materiale dezinfectante.
Ne dorim ca efortul nostru și al vostru să fie la înălțimea eforturilor celor care îl merită cu adevărat!
Vă mulțumesc! ”
Așadar, toți cei care au posibilitatea să ajute aceste centre, sunt rugați să contacteze administratorul Mihaela Cotuțiu, la numărul de telefon: 0747-015172.
GRAMA IMOLA