Cantautorul Vasile Şeicaru, care a participat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la concertul-maraton ”Au fost odată în Cenaclu” din Cetatea Medievală din Târgu Mureş, a declarat pentru AGERPRES că textele cu o încărcătură poetico-emoţională extraordinară au devenit aproape de neînţeles pentru generaţia tânără, iar în această schimbare de gusturi oamenii preferă manele şi se mulţumesc cu ”texte tinichea”.
Cu toate acestea, susţine Vasile Şeicaru, muzica folk are un viitor, iar vechii trubaduri încă umplu până la refuz săli de spectacole, fiindcă au primit recunoaşterea publicului, chiar dacă televiziunile îi ignoră.
„Adunăm un public numeros pentru că am lipsit cu toţii şi lumea a venit de drag, le-a fost dor de noi, dar şi nouă ne-a fost dor de publicul acesta. Muzica folk nu a intrat într-un con de umbră, noi suntem într-un continuu turneu, însă nu suntem vinovaţi că mass-media nu anunţă. Tot timpul suntem în concert, dar nu spune nimeni că suntem mereu în spectacole, pentru că e de bine. Tot ce este de bine presa nu ia (…). Încă umplem sălile, lumea vine, dar dacă nu apari la televizor astăzi, unii cred că nu exişti. Vine lumea la concertele noastre fiindcă noi suntem artişti făcuţi de public, nu de presă. În ani şi ani am străbătut ţara aceasta, am devenit credibili, este prea târziu să mai spui că dacă nu apare la televizor Socaciu, Şeicaru, Vintilă sau Ducu Bertzi lumea îi uită, nu există! Lumea nu-i uită, fiindcă noi suntem făcuţi de public! (…) S-au schimbat gusturile oamenilor şi lumea asta vrea, vrea manele, se mulţumeşte cu textele tinichea. La ora aceasta texte cum aveam noi, făcute pe vremuri de Adrian Păunescu, cu o încărcătură poetico-emoţională extraordinară – nu erau texte, erau poezii – aproape sunt de neînţeles pentru generaţia tânără, ei nu înţeleg sensul versurilor, pentru că nu citesc”, a afirmat Vasile Şeicaru.
Potrivit acestuia, muzica folk este un gen de muzică viu, preferat de cei care încă mai citesc, însă din diferite motive televiziunile preferă să promoveze alte genuri de muzică şi „circari”.
„Nimeni nu ar veni de la vreo televiziune să imprime cântecele noastre pentru a le da pe post, la fel ca şi celelalte genuri de muzică. Nici rock-ul nu se mai dă, pentru că suntem în afara oricăror lucruri normale în ţara aceasta. Eu nu zic să facem din folk ceea ce a fost el în anii ’80, când era rege, dar măcar la starea lui normală, cum e în acest moment, este un gen de muzică care se adresează unui anumit segment, unei anumite categorii de public, cei care mai citesc o carte. Televiziunile preferă circari. Unii mă întreabă de ce nu merg la televizor. Dacă nu apar nu înseamnă că nu sunt invitat, sunt invitat şi foarte des, dar eu nu stau pe aceeaşi canapea pe care a stat Guţă. Nu vreau. Dacă facem o discuţie, haideţi să o facem cu un grup de folk-işti, ca să vorbim o limbă română corectă, unde nu se pune virgula între subiect şi predicat. Dar nu asta vedem acum la televizor, dacă le vezi pe frumoasele României cum vorbesc…”, a spus Şeicaru.
Cantautorul a afirmat că va continua pe aceeaşi linie, nu va schimba nimic din ceea ce face şi că deşi compune în continuare cântece noi, în acelaşi stil, oamenii îi cer mereu în concerte să prezinte „Aruncarea în valuri”, „La adio”, „Actorul”, „Oraşul cu floare de tei”, „Cu cireşe la urechi”.
În ciuda ignorării acestui gen de muzică de către mass-media, Vasile Şeicaru susţine că muzica folk are viitor. „În momentul în care va apărea un puşti tânăr, de 19-20 de ani, cu o chitară şi o voce bună, care să vină cu un mesaj nou, să se adreseze publicului cu cuvinte frumoase, adevărate, putem vorbi despre o revigorare a folk-ului, să o luăm de la început”, a adăugat Şeicaru.
La 45 de ani de la apariţia celui mai important fenomen cultural din perioada comunistă şi la 33 de ani de la interzicerea manifestării, Cenaclul Flacăra a revenit la Târgu Mureş sub genericul „Au fost odată în Cenaclu”, un concert-maraton la care au luat parte 12 dintre artiştii care s-au lansat în acea perioadă.
Între cei care au concertat vineri noaptea pe scena din Cetatea Medievală din Târgu Mureş, în faţa a peste 4.000 de spectatori, s-au regăsit Doru Stănculescu, Mihaela Popescu, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Sorin Minghiat, Radu Gheorghe, Adrian Ivaniţchi, Vali Şerban, Ştefan Hruşcă, Cristi Minculescu, Boro şi Valter. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.