În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate ieri, 13 iulie a.c., au participat 258 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului.
Astfel, la nivelul județului Mureș, au fost executate 26 de acțiuni punctuale și au fost verificate 218 societăți comerciale/persoane fizice autorizate.
Au fost legitimate peste 680 de persoane și verificate peste 230 de mijloace de transport în comun.
În total, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.400 de lei, astfel:
- 29 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 4.000 de lei;
- 4 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 1.400 de lei;
- 5 sanctiuni aplicate pentru fapte de natura economica in context Covid19 in valoare de 7.000 de lei.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
Foto arhiva