Producătorul de vase emailate VES Sighișoara a inițiat procedura concordatului preventiv, depunând o solicitare în acest sens la instanța competentă.
Procedura concordatului preventiv este una de salvgardare, prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară, dar nu de insolvență în acest moment, pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât aceasta să fie capabilă să își stingă datoriile și continue activitatea.
Category: Stirile Punctul