Potrivit buletinului statistic aferent activității economice din primele 9 luni ale anului, industria mureșeană a cunoscut o evoluție de 3,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru, spun cei de la Statistică, se reflectă și în cifra de afaceri din industrie care a avut o evoluție și mai spectaculoasă: „Cifra de afaceri din industrie realizată de agenţii economici din judeţ, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă, în primele nouă luni ale anului 2013 a înregistrat o creştere cu 11,7% faţă de perioada corespunzătoare a anului anterior”.
Vești bune și pentru balanța comercială. Mai exact, județul Mureș, deși are un deficit comercial, a reușit să crească valoarea exporturilor în timp ce valoarea importurilor a scăzut. „Deficitul comercial în primele şapte luni ale anului 2013 a fost de -29043 mii euro, mai mic cu -140239 mii euro decât în perioada corespunzătoare a anului anterior, când s-a înregistrat un deficit de -169282 mii euro”, precizează buletinul statistic.
În fine, trebuie remarcată și evoluția foarte bună a turismului, unde s-a înregistrat o creștere de aproape 15% a numărului de turiști, tradusă și printr-o creștere de 6.7% a numărului de înnoptări.
Chiar dacă aceste vești bune din economie nu s-au răsfrânt și asupra salariilor, care au rămas în mare cam aceleași ca și în 2012, de remarcat că a scăzut rata șomajului. Concret, la finalul lunii septembrie, rata șomajului era de 4,6%, față de 5,5% în 2012. În număr de șomeri înregistrați, asta înseamnă un minus de 2065 de persoane.