Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Barti Tihamer, cercetat într-un dosar de corupţie, a fost plasat sub control judiciar de magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş, după ce a contestat măsura arestării preventive decise săptămâna trecută de Tribunalul Harghita.
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul instanţei, măsura controlului judiciar a fost luată pentru o perioadă de 60 zile, până în data de 17 aprilie, Barti Tihamer fiind cercetat pentru comiterea „instigării la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată” şi pentru infracţiunea de „folosire a influenţei ori a autorităţii de către persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Barti Tihamer nu îşi poate exercita funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi nici de preşedinte al Organizaţiei Teritoriale UDMR Gheorgheni, nu poate pleca din ţară decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului, trebuie să se prezinte periodic la Poliţie, conform programului de supraveghere stabilit sau trebuie să anunţe dacă îşi schuimbă domiciliul.
În cazul în care acesta încalcă obligaţiile care îi revin, controlul judiciar poate fi înlocuit cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, se mai arată pe site-ul instanţei.
În acelaşi dosar este cercetat şi Kurko Andras, fost şef la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, care a fost arestat în aceeaşi zi cu vicepreşedintele CJ şi care a contestat, la rândul său, această măsură.
În cazul său, magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş au admis contestaţia, au desfiinţat în parte încheierea penală atacată şi au trimis judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Harghita spre rejudecare propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Târgu Mureş, de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
Într-un comunicat transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie săptămâna trecută, la momentul arestării celor doi, se arată că. anul trecut, Barti Tihamer, în calitatea sa de vicepreşedinte al CJ Harghita şi de preşedinte al Organizaţiei Teritoriale UDMR Gheorgheni, şi-a exercitat influenţa asupra unor persoane din conducerea ANAF pentru a-l promova pe Kurko Andras în funcţia de şef administraţie adjunct la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, astfel încât acesta să îi ofere informaţii din cadrul ANAF, în scopul obţinerii de avantaje economice.
Sursa citată mai precizează că, în perioada mai-noiembrie a anului trecut, Kurko Andras, la cererea lui Barti Tihamer, ar fi permis accesul acestuia la informaţii nedestinate publicităţii, referitoare la activitatea fiscală a zece societăţi comerciale, „informaţii pe care inculpatul Kurko Andras le-ar obţinut în virtutea funcţiei, prin accesarea bazelor de date aflate la dispoziţia instituţiei fiscale în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos nepatrimonial, respectiv a promovării temporare în funcţia publică vacantă de şef administraţie adjunct AJFP Harghita, concomitent cu obţinerea de către inculpatul Barti Tihamer a unor foloase necuvenite rezultate din valorificarea informaţiilor obţinute”.
Iniţial, procurorii anticorupţie de la DNA Târgu Mureş au început urmărirea penală împotriva lui Kurko Andras, acesta fiind cercetat sub control judiciar, la sfârşitul anului trecut, iar ulterior au extins urmărirea penală şi asupra lui Barti Tihamer.
Barti Tihamer ocupă din anul 2014 una dintre cele două funcţii de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita. AGERPRES