Acesta a fost audiat la Târgu Mureș în cursul zilei de marți, iar ulterior s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Miercuri, procurorii DNA au solicitat arestarea preventivă a acestuia la Tribunalul Harghita din Miercurea Ciuc.
DNA a confirmat că va oferi detalii într-un comunicat oficial, care urmează să fie publicat în orele următoare. Până în prezent, nu au fost oferite informații oficiale despre faptele de care este acuzat vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.
În același dosar, procurorii au solicitat arestarea preventivă și a lui Kurkó Andárs, fost director adjunct suspendat al Administrației Finanțelor Publice Harghita. Acesta a fost, de asemenea, audiat de procurori și reținut pentru 24 de ore.