Péter Hegyi, viceprimarul comunei Vanatori a fost victima accidentului tragic petrecut luni in apropiere de casa, între localitățile Vânători și Saschiz. Péter Hegyi a fost ales consilier local UDMR in anul 2016 si tot de atunci este si viceprimarul comunei.
Alte două persoane au fost rănite grav, luni dimineaţă, în urma unui accident provocat pe DN 13, în Mureş, de un şofer băut care conducea o dubiţă şi care a intrat pe contrasens într-un autoturism în care se aflau victimele. Unul dintre supravieţuitori a fost preluat de un elicopter SMURD, care a aterizat pe şosea, iar traficul rutier se desfăşoară cu dificultate. Accidentul a avut loc între localităţile mureşene Vânători şi Mureni, pe DN 13, în zona unei curbe, unde două vehicule care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit frontal.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mureş, Andreea Pop, a declarat pentru News.ro că şoferul unei autoutilitare (dubiţă) s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, iar pe contrasens autovehiculul s-a izbit de un autoturism în care se aflau doi bărbaţi şi o femeie.
În urma impactului, unul dintre bărbaţii din autoturism a decedat, iar ceilalţi doi ocupanţi au fost răniţi grav, fiind descarceraţi de către pompieri. Unul dintre răniţi a fost preluat de către un elicopter SMURD, care a aterizat pe şosea.
“Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare efectuate de către conducătorul autoutilitarei, care avea o alcoolemie de 0,36 miligrame alcool pur în aerul expirat”, a declarat sursa citată.
Traficul a fost complet blocat timp de două ore, în urma coloziunii, astfel că ambele sensuri de circulaţie ale DN 13 s-au format coloane de maşini.
Foto: Jony Fesan