ASA Tîrgu-Mureş a învins cu 2-1 în deplasare pe FC Argeş vineri seară în deschiderea etapei a 7-a din Liga 2 de fotbal.
Înaintea acestei etape formaţia ASA se afla pe locul 3 cu 13 puncte în timp ce formaţia piteşteană era pe locul 5 cu 11 puncte. Gazdele au o primă ocazie de gol în minutul 8 prin Ionuţ Şerban care trage puternic de la 20 metri, iar portarul mureşean Iacob plonjează în extremis în corner.
Însă două minute mai târziu, în minutul 10 cei care au deschis scorul au fost cei de la ASA prin Paul Iacob care scăpat din marcaj de fundaşul piteştean, reia în poartă din 6 metri un corner executat de Alexandru Stoica. Două minute mai târziu acelaşi Stoica primeşte o pasă bună în careu însă şutează la colţul lung puţin pe lângă poartă.
În minutul 20 piteştenii au o bună ocazie prin Năstăsie care trage de la 35 de metri puţin pe lângă vinclul din dreapta portarului. Un minut mai târziu Iacob de la ASA are o şansă bună de a înscrie, însă şutează din centrul careului puţin pe lângă poartă după o centrare de la Băjan. În minutul 22 FC Argeş egalează printr-un autogol a lui Panait. Faza a pornit de la un contraatac al piteştenilor prin Robert Brecu care a pătruns în careu, l-a fentat pe Candrea şi a centrat la prima bară pentru Alin Popa care însă a dat pe lângă minge şi l-a păcălit pe portar, mingea intrând în poartă din Panait.
În minutul 37 portarul mureşean Iacob are o intervenţie salvatoare la şutul lui Năstăsie din 13 metri după o pasă primită de la Cătălin Stan.
Scorul la pauză rămâne 1-1
ASA începe bine repriza a doua şi reuşeşte din nou să preia conducerea în minutul 53 prin golul înscris de Cosmin Sârbu care interceptează mingea după ce fundaşul piteştean trimite balonul spre propriul portar prea încet. Un minut mai târziu ASA are din nou o bună ocazie de a-şi majora scorul, însă fundaşul piteştean deviază în extremis mingea centrată de Stoica fiind aproape de un autogol. În minutele 62 şi 63 portarul piteştean respinge şuturile bune ale lui Neagu şi Sârbu. Piteştenii mai au două şanse de gol în minutele de prelungire, mai întâi, Şerban trage din marginea careului, iar Portarul Iacob prinde de lângă bară, iar apoi fundaşul mureşean Candrea respinge din centrul careului o minge centrată dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri lateral dreapta. Scorul final rămâne 2-1 pentru ASA care obţine încă o victorie importantă.
Astfel ASA este pe locul 2 cu 16 puncte, iar pe locul I cu 18 puncte este Hermannstadt.
Narcis SOCACIU