Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti au ridicat în vederea confiscării 1 puşcă neletală, în urma unei percheziţii efectuate în localitatea Voivodeni, la domiciliul unei persoane bănuite că deţine arme în mod ilegal.
La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, au efectuat o percheziție, în localitatea Voivodeni, la domiciliul unui bărbat, de 49 de ani, bănuit că deţine arme în mod ilegal.
În urma percheziției a fost identificată o puşcă neletală supusă autorizării, pentru care persoana în cauză nu deţinea permis de port armă.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 22-28 ianuarie a.c., persoana în cauză ar fi folosit puşca pe raza localităţii Voivodeni pentru a împuşca păsări.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi uciderea cu intenţie a animalelor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.