Misiunea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „HOREA” al județului Mureș – este de a asigura, în zona de competență, în mod unitar și profesionist, apărarea vieții și a sănătății populației, a mediului înconjurător, a valorilor materiale și culturale, pe timpul producerii unor incendii, accidente, fenomene meteo periculoase sau a altor situații de urgență.
Distribuția subunităților – Subunitățile inspectoratului sunt astfel repartizate încât să asigure cel mai bun timp de răspuns în fiecare unitate administrativ teritorială din județ.
Astfel, I.S.U. “Horea” al județului Mureș are în organigramă Detașamentul de Pompieri Târgu-Mureș care are în componență Garda de Intervenție Miercurea Nirajului, Punctul de Lucru Sovata și Punctul de Lucru Acățari; Detașamentul de Pompieri Reghin cu punctele de Lucru Deda și Ibănești; Detașamentul de Pompieri Sighișoara; Detașamentul de Pompieri Târnăveni cu Punctele de Lucru Luduș și Iernut și Secția Sărmașu cu Punctul de lucru Râciu.
Activități de control și prevenire – Atributul de control şi îndrumare s-a materializat prin depistarea unui număr de 1889 deficienţe constatate privind prevenirea situaţiilor de urgenţă, în scădere cu peste 5% față de anul 2019.
Dintre deficienţele constatate, 1347 au fost soluționate pe timpul controalelor, adică 71,30%, procent mult mai ridicat față de cel din anul 2019 (21,76%).
Pentru încălcările normelor ce au constituit contravenţii, s-au aplicat un număr de 1815 avertismente şi 50 de amenzi pentru deficienţele constatate – privind prevenirea situaţiilor de urgenţă.
În anul 2020, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, a emis un număr de 111 avize de securitate la incendiu.
Analiza documentaţiilor depuse în vederea obţinerii avizelor de securitate la incendiu a condus la respingerea a 34 dosare.
În urma verificărilor în teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale „securitate la incendiu” la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări, inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean a emis un număr de 63 de autorizaţii de securitate la incendiu şi a respins un număr de 14 cereri de emitere a autorizaţiei de securitate la incendiu.
Intervenții – Totalul solicitărilor în Situații de Urgență în anul 2020 a fost de 20258, din care 19430 reprezentând intervenții ale ISU Mureș – în scădere față de anul precedent cu -13,7%.
Inspectoratul intervenind la 1535 situaţii de urgenţă, altele decât SMURD, faţă de 1655 în anul 2019, numărul solicitărilor scăzând cu -7,19%. Cele mai multe intervenţii în anul 2020 s-au înregistrat în luna Aprilie – 192 de intervenţii.
Intervenții cu caracter deosebit – și care au necesitat desfăşurarea de acţiuni în colaborare cu Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi alte instituţii cu funcţii de sprijin datorită amplorii, duratei şi complexității acestora, astfel:
• 07.06.2020 – incendiu la grajd animale în localitatea Bărdești;
• 27.09.2020 – incendiu la SC PANEM SRL, str. 1 Decembrie 1918, nr. 22, Luduș;
• 06.08.2020 – incendiu la groapa de gunoi situată în locația “ÎNTREHULI” din Municipiul Sighișoara.
• iunie 2020 – inundații produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase cu manifestări pe raza întregului județ. Gestionarea situțiilor de urgență a fost coordonată în teren de președintele comitetului județean pentru situații de urgență, cu activarea grupei operative din cadrul ISU Mureș.
Intervenții SMURD – În anul 2020, echipajele S.M.U.R.D. au intervenit în 17895 cazuri (în medie 48,89/zi), numărul intervenţiilor scăzând cu 14,28 % comparativ cu anul 2019. Timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD din județ a fost de 10:33 minute, în ușoară creștere față anul precedent, fapt rezultat din nevoia de echipare cu mijloace de protecției individuale în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2.
Locațiile echipajelor de prim ajutor: Acestea îşi desfăşoară activitatea în 14 locaţii, astfel: 7 echipaje în cadrul subunităţilor operative, 2 Târgu Mureș şi câte una în cadrul subunităților, Reghin, Sighișoara, Târnăveni, Sărmașu și un echipaj în cadrul Gărzii de intervenție Miercurea Nirajului; 7 echipaje în cadrul punctelor de lucru – Acăţari, Luduş, Sovata, Ibăneşti, Iernut, Deda, Rîciu.
Exerciții: Pentru creşterea capacităţii de intervenţie, a gradului de profesionalizare a personalului angrenat în managementul situațiilor de urgență, s-au desfăşurat mai multe exerciţii comune cu structuri județene care asigură funcţii de sprijin în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență respectiv:
Gestionarea unei situații de urgență generată de accidente majore cu implicații în afara amplasamentului și testare a planului de urgență externă la S.C. DEPOMUREȘ S.A. Tîrgu Mureș
În perioada februarie – martie 2020, în municipiul Târgu Mureș s-a desfășurat un „Stagiu de pregătire COS-DSM ” coordonat de către o echipă de experți francezi, sub patronajul Departamentului pentru Situații de Urgență, în programul căruia au fost executate exerciții de intervenție cu forțe și mijloace, la incidente cu victime multiple la obiective din județul Mureș astfel:
Gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș – Secția Psihiatrie și Endocrinologie – în data de 06.03.2020;
Gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu în șantierul unui tunel cu ieșirile blocate, numeroase victime și recunoaștere dificilă – municipiul Sighișoara – în data de 09.03.2020;
Gestionarea unei situații de urgență generată de un atac armat cu victime multiple la Sala Polivalentă din Tg. Mureș – în data de 12.03.2020.
Scopul acestor exerciții a fost îmbunătățirea activității de coordonare a situațiilor de urgență cu victime multiple care implică activarea Planului Roșu de Intervenție, cooperarea dintre comandantul operațiunilor de salvare (COS) și directorul operațiunilor de salvare medicală (DSM), precum și cooperarea acestora cu ceilalți reprezentanți ai autorităților cu responsabilități în astfel de situații de urgență.
Activitatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost materializată prin:
-Activarea CJSU în 76 şedinţe extraordinare;
-În urma organizării şi desfăşurării şedinţelor C.J.S.U. Mureş, au fost întocmite şi aprobate 74 de Hotărâri ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, majoritatea acestora ca instrumente de prevenire și gestionare a riscului epidemiologic generat de pandemia COVID-19.
Activarea CJCCI – Prin Ordinul Prefectului cu nr. 90, la data de 13.03.2021 a fost activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției ca structură suport decizional în gestionarea situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
Astfel că instituțiile care au rol în gestionarea riscului epidemiologic și cele cu funcții de sprijin, respectiv DSP, ISU, IPJ, IJJ și GMJ au avut permanent reprezentanți în CJCCI.
Principalele activități desfășurate:
- centralizare și raportarea zilnică de date către CNCCI, ex: numărul de cazuri, situația locurilor din secțiile ATI, misiunile executate, situația pacienților din UPU, focare, etc.;
- coordonarea misiunilor de preluare, transport, carantinare /izolare a unui aflux mare de persoane care intrau în țară din zonele de risc
- asistența pentru populație asigurată de DSP prin linii telefonice deschise permanent;
- realizarea unei baze de date comune prin implementarea şi gestionarea informaţiilor, de la fiecare instituție.
Pregătirea personalului – Se constată o îmbunătățire a nivelului de pregătire fizică ca rezultat al conștientizării personalului cu privire la importanța educației fizice atât în procesul de pregătire continuă cât și pe timpul misiunilor încredințate.
Recunoașterea meritelor – Pentru profesionalismul şi responsabilitatea de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor, executarea atribuţiilor de serviciu şi pentru rezultatele foarte bune obţinute în activitatea profesională, au fost acordate un număr de 102 recompense. Le amintim pe cele mai importante dintre acestea: prin Decret Prezidențial d-lui colonel Petre Rareș i s-au conferit distincțiile:
Ordinul Bărbăție și Credință în grad de Ofițer – în semn de apreciere pentru rezultatele importante avute, în cadrul echipei naționale a României RO-USAR, la misiunea de acordare asistenței internaționale desfășurată in cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii în Albania, în perioada 26.11.2019 – 01.12.2019 și Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler – în semn de apreciere pentru implicarea și profesionalismul de care a dat dovadă, pentru efortul important depus în contextul pandemiei COVID-19, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne” acordată de către Ministrul Afacerilor Interne – domnul Vela Ion-Marcel plutonierului Rad Radu, comandant echipaj în cadrul Detașamentului de Pompieri Târnăveni, pentru servicii și fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului M.A.I.
“Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență” acordată de către Ministrul Afacerilor Interne – domnul Vela Ion-Marcel plutonierului adjutant Albu Nicolae-Ioan – pentru servicii și fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului, pentru servicii deosebite aduse Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și pentru fapte de eroism săvârșite pe timpul îndeplinirii misiunilor.
„Diplomă de merit” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență acordată de către domnul Inspectorul General al IGSU – general-maior Iamandi Dan-Paul plutonierului Dan Petru-Daniel, subofiţer tehnic principal în cadrul compartimentului Informare și Relații Publice, pentru perseverența manifestată în consolidarea abilităților de comunicare necesare mediatizării situațiilor de urgență relevante, evidențierea eforturilor echipajelor de intervenție în misiunile de salvare și preocupare pentru creșterea vizibilității instituționale prin intermediul rețelelor sociale.
Au fost recompensaţi prin înaintarea în gradul următor înainte de expirarea stagiului minim, un număr de 21 cadre militare, din care 2 ofiţeri şi 19 subofiţeri.
Logistica – În cursul anului 2020 au intrat în dotarea inspectoratului următoarele autovehiculele:
– 2 autospeciale de descarcerare marca Mercedes Benz
– 2 camioane cu cârlig marca Renault K
– 2 autoturisme Dacia Duster
– 1 autoturism Dacia Logan
În anul 2020, activitatea Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al județului Mureş a avut ca obiectiv prioritar asigurarea materială a structurilor subordonate, concomitent cu gestionarea optimă a resurselor avute la dispoziţie.
Greutăți întâmpinate:
- Deficit de personal inclusiv lipsa unor persoane pe funcții unicat, ex: psiholog de unitate;
- Deficitul autospecialelor de stingerea a incendiilor sau vechimea foarte mare a acestora. Inclusiv autospeciale peste 30 ani.
- Lipsa spațiilor suficiente pentru desfășurarea activității în condiții optime: birouri, arhivă, garaje, etc.
Obiective pentru 2021:
- Achiziționarea de autospeciale tip cisternă pentru intervenție la stingerea incendiilor;
- Finalizarea procedurilor pentru predarea imobilului, clădirea principală I.S.U. la C.N.I în vederea mansardării și modernizării acesteia;
- Continuarea demersurilor pentru demararea procedurilor în vederea începerii lucrărilor la Centrul Național de Excelență în Pregătirea Personalului la Dezastre – Gornești;
- Identificarea de soluţii pentru încadrarea unor posturi;
- Construirea a 3 puncte de lucru noi cu sprijinul I.G.S.U. / MAI
- Construirea centrului de pregătire pentru formarea formatorilor cu sprijinul Consiliului Județean Mureș