Un tronson din autostrada Transilvania a fost contractat pe 80 de milioane de euro încă din 2020 cu turcii de la Nurol – primul lor contract de autostradă din România. După circa un an și jumătate de lucru stadiul fizic a ajuns la aproape 70%, iar tronsonul de circa 13,5 km ar putea fi prima autostradă deschisă traficului în 2023.
„Borna celor 1000 de kilometri va fi atinsă, probabil, de turcii de la Nurol cu mini-lotul A3 Nușfalău-Suplacu de Barcău (13,554 km) în perioada mai-iunie. Compatrioții lor de la Alsim Alarko ar putea să le „fure” trofeul simbolic dacă se vor mobiliza și vor dori să deschidă parțial lotul 2 al A0 Sud.
Dacă nu, vor da în trafic toți cei 16,30 km până la sfârșitul verii”, scria Asociația Pro Infrastructura la începutul anului, într-o postare cu previziunile pentru deschiderile de autostrăzi și drumuri expres în 2023.
Într-o filmare recentă din dronă se vede mai exact care e stadiul lucrărilor și cât mai sunt de executat până la o deschidere de trafic.
Contractul pentru cei 13,55 km a fost semnat în 30.09.2020 cu turcii de la Nurol pe circa 384 de milioane de lei, aproximativ 80 de milioane de euro. Contractul are ordin de începere 01.02.2021, cu 6 luni proiectare și 18 de execuție. Proiectul tehnic a fost aprobat în august 2021, iar la scurt timp după au început primele lucrări.