Dascăl Dragoș Adrian, a obținut în acest an prima medie la Institutul Medico-Militar, 9.51.
În fiecare toamnă, studenții instituțiilor militare de învățământ superior iau parte la primul și cel mai important eveniment al noului drum pe care și l-au ales: depunerea jurământului militar. Acesta simbolizează legământul și angajamentul lor față de țară, sugerând totodată valorile fundamentale pe care le are un militar: devotament, onoare și curaj.
În cazul studenților de la medicină militară, acestui jurământ i se va mai adăuga unul după cei șase ani în care vor acumula cunoștințele necesare pentru profesia de medic – Jurământul lui Hipocrate. Astfel, pe umerii acestora stă o responsabilitate mare ce îi îndeamnă să se pregătească temeinic, atât pe plan militar, cât și profesional, determinându-i să ajungă cea mai bună variantă a lor. Drumul lor nu va fi ușor, însă în urma procesului riguros de recrutare prin care au trecut au dat dovadă că sunt capabili să atingă cele mai înalte standarde. Prin autoperfecționare și prin eforturi susținute, alături de mentori și de colegi, studenții de astăzi vor ajunge medici militari bine instruiți, capabili să contribuie la evoluția și bunăstarea sistemului medical militar.
Sursa text şi video: Echipa media a Secţiei de Pregătire Medico- Militară Târgu Mureş a Institutului Medico-Militar