Astăzi, familia îndoliată a unei tinere de 17 ani din București a decis ca măcar puțin din sufletul copilului lor să-i rămână lângă inimă.
Grație gestului acestor părinți sfâșiați de durere, de câteva minute, o femeie de 53 de ani din Iași poartă în piept altă inimă, a ei fiind obosită. Tradus în limbaj medical, a fost vorba de o insuficiență cardiacă în stadiu avansat, iar transplantul de astăzi înseamnă o altă șansă la viață.
La Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș am reușit două transplanturi de cord, în mai puțin de o săptămână.
Dacă mesajul meu de miercuri, după care am fost copleșit de mii reacții din partea voastră, a avut vreun rol, înseamnă că e bine.
Dacă este doar o coincidență și crește numărul donărilor de organe, este la fel de bine.
Sute de alți oameni sunt în așteptarea unui transplant, ca ultimă șansă la viață. Ei au nevoie de noi. De fiecare dintre noi. Se spune că sufletul călătoreşte spre inima oamenilor, iar trupul călătoreşte spre inima pământului. Sunt și momente, ca cel de miercuri și ca cel de astăzi, în care lacrimile pot însenina inimi.
Să fim cu toții sănătoși!🙏❤️
Dr.Horatiu Suciu